Consiliul Județean Buzău sprijină financiar Primăria Mărăcineni cu un milion de lei pentru realizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale. Banii reprezintă o gură de oxigen pentru comună, în condițiile în care autoritățile din Mărăcineni nu mai dispuneau de resurse financiare pentru a acoperi cheltuielile neeligibile din cadrul proiectului derulat cu fonduri europene. Sprijinul va fi acordat în baza unei hotărâri aprobată, recent, într-o ședință extraordinară a Consiliului Județean Buzău.
Proiectul de realizare a rețelei de gaze de la Mărăcineni are o valoare de peste 77 milioane de lei și este implementat prin programul Operațional Infrastructură Mare. Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu spune că și alte comunități vor fi sprijinite financiar, însă în limita disponibilității bugetului.
Fiind la doar câțiva kilometri de municipiul Buzău, comuna Mărăcineni este tot mai căutată de locuitorii orașului. În prezent, Mărăcineni este singura comună din județul Buzău care a ajuns într-un stadiu avansat cu proiectul de aducere a gazelor la poarta gospodăriilor. Dacă inițial numărul de solicitări era de peste 4.200, acum acesta a crescut simțitor.