ÎNVĂȚAȚI SĂ SE FEREASCĂ DE ACCIDENTE

Buzăul a găzduit, în aceste zile, etapa finală a celei de a 43-a ediție a concursului național Educație rutieră „“ Educație pentru viață. Festivitatea de deschidere a concursului a avut loc, în weekend, la sediul Consiliului Județean Buzău, unde participanții, au avut parte de multe surprize oferite de trupa Happy Kids și de elevii de la Liceul de Arte „žMargareta Sterian”. După terminarea festivității, cei prezenți au pornit într-un marș colorat pentru a le atrage atenția cetățenilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulației.

La etapa finală a competiției naționale, care s-a desfășurat la Școala Gimnazială „žSfântul Apostol Andrei” din Buzău, au participat peste 130 de copii, din 28 de județe. An de an, competiția are ca scop prevenirea accidentelor de circulație în care sunt implicați elevii, prin deprinderea unui comportament rutier responsabil în rândul tinerilor, pe baza cunoașterii și respectării regulilor de circulație.

Participanții au avut de parcurs probe practice ce au constat în parcurgerea cu bicicleta a unui traseu, într-un parc școală, unde a fost punctată cunoașterea regulilor și semnelor de circulație, precum și modul de respectare a acestora. De asemenea, a fost testată și îndemânarea în deplasarea cu bicicleta într-un poligon amenajat cu diferite obstacole. Ultima probă, cea teoretică, a constat în rezolvarea unui chestionar cu 20 de întrebări din legislația rutieră.

Festivitatea de premiere a celor clasați pe podium va avea loc, miercuri, 5 iulie, începând cu ora 10:00.

Related posts