Autoritățile din Rm Sărat au nelămuriri cu privire la raportul de activitate al Poliției Locale Râmnicu Sărat. Aceasta după ce, în cea mai recentă ședință a Consiliului Local Municipal, conducerea Poliției Locale a prezentat bilanțul activității desfășurate pe parcursul anului trecut. Sorin Cîrjan, primarul Râmnicului, a solicitat clarificarea unor aspecte ce țin de activitatea instituției și, în următoare ședință, așteaptă un răspuns.
Edilul Râmnicului solicită explicații în privința mai multor acțiuni la care polițiștii locali au participat pe parcursul anului trecut. Totodată, șeful administrației locale vrea să fie lămurit și situația din domeniul construcțiilor.
Conducerea Poliției Locale Râmnicu Sărat afirmă că, pe parcursul anului trecut, polițiștii au fost solicitați să participe la mai multe acțiuni alături de unele instituții care furnizează servicii de utilitate publică în municipiu.
Potrivit raportului de activitate, pe perioada anului trecut, Poliţia Locală Râmnicu Sărat s-a axat pe îndeplinirea sarcinilor stabilite prin „Planul de Pază şi Ordine Publică al Municipiului Rm. Sarat”, iar polițiștii au avut ca obiectiv principal creşterea siguranţei cetăţeanului.