ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ

Nr. 84356/28.11.2022

 

ANUNŢ

 CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ

a Proiectului de hotărâre privind actualizarea amplasamentelor aferente parcărilor de reședință din Municipiul Râmnicu Sărat (prin înființarea unor noi locuri de parcare de reședință, respectiv prin excluderea anumitor locuri de parcare de reședință), în vederera utilizării acestora în derularea contractului nr. 7479/11.04.2012 pentru delegarea directă, prin concesiune, a gestiunii activității de administrare a parcărilor de reședință din Municipiul Râmnicu Sărat, prelungit prin acte aditionale, și incheierea unui act aditional la acesta având ca obiect actualizarea bunurilor de retur-bunuri puse la dispozitia concesionarului în derularea contractului anterior menționat

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind actualizarea amplasamentelor aferente parcărilor de reședință din Municipiul Râmnicu Sărat (prin înființarea unor noi locuri de parcare de reședință, respectiv prin excluderea anumitor locuri de parcare de reședință), în vederera utilizării acestora în derularea contractului nr. 7479/11.04.2012 pentru delegarea directă, prin concesiune, a gestiunii activității de administrare a parcărilor de reședință din Municipiul Râmnicu Sărat, prelungit prin acte aditionale, și incheierea unui act aditional la acesta având ca obiect actualizarea bunurilor de retur-bunuri puse la dispozitia concesionarului în derularea contractului anterior menționat şi organizarea consultării/dezbaterii publice pentru proiectul propus, în data de 05.12.2022, ora 15:00, la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat – Sala de Consiliu.

În conformitate cu stipulaţiile art. 7 alin. (10) din Legea nr. 52/2003, modalitatea de colectare a recomandărilor, modalitatea de înscriere şi luare a cuvântului, în timpul defăşurării şedinţei de dezbatere publică se va face în ordinea sosirii, conform listei întocmite în prealabil, în acest sens, prin intermediul Birou Informare şi Relaţii Publice. Fiecare persoană are posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere în timp rezonabil.

Participanţii la dezbaterea publică care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectului de hotarâre ce face obiectul prezentului anunţ. În cadrul dezbaterii nu se vor lua în considerare propunerile, sugestiile şi opiniile care nu se circumscriu proiectului de hotarare adus spre consultare/dezbatere publică.

Textul complet al proiectului de hotărâre însoţit de Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Râmnicu Sărat şi Raportul de specialitate al structurii de specialitate, va fi afişat la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat şi pe pagina web www.primariermsarat.ro.

În considerarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003, teza finală, persoanele interesate pot solicita în scris printr-o cerere adresată în acest sens, Compartimentului Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, transmiterea  documentaţiei care face obiectul prezentului anunţ.

Raportat la prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, eventualele propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre, exprimate în scris, conţinând numele, prenumele, domiciliul şi numărul de telefon al semnatarului, se vor depune la Compartimentul Registratură din cadrul Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, în timpul programului de lucru sau prin e-mail la adresa primarie_rmsarat@primariermsarat.ro, până la data de  12.12.2022.

Vă mulţumim pentru interes şi vă aşteptăm în sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Râmnicu Sărat, în ziua de 05.12.2022, ora 15:00.

 

 Primar,

Cîrjan Sorin-Valentin

 

 Întocmit,

Persoană responsabilă de aplicarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică,

Consilier Juridic, Corbu Alina-Giorgiana

 

 

 

Related posts