Maica Domnului, ocrotitoarea municipiului Rm Sărat, a fost celebrată, seara trecută și la Rm Sarat, în cadrul unei procesiuni religioase la care au participat peste 1.500 de credincioși. Icoana Sfintei Maria a fost purtată pe străzile orașului de un sobor de preoți, în frunte cu Arhiepiscopul Buzaului și Vrancei, Înaltpreasfințitul Ciprian.
La procesiunea religioasă au participat peste 80 de preoți din oraș, dar și din împrejurimile municipiului. Împreună cu credincioșii, ei s-au rugat pentru sănătate și liniște în ţară.
Printre credincioși s-au aflat și reprezentanți ai administratiei locale, dar și județene. Subprefectul Buzaului, Gabriel Ilie, s-a arătat încântat de numărul mare de oameni, dar și de organizarea exemplară a evenimentului.
Polițiștii au avut grijă ca evenimentul să se desfasoare în cele mai bune condiții. Ei au asigurat fluența traficului și protecția participanților la procesiune.
Sărbatoarea Adormirii Maicii Domnului are o importanță deosebită pentru toți creștinii ortodocși şi este celebrată cu mare fast în multe localitaţi din ţară.