Municipiul Rm. Sarat va găzdui, vineri și sâmbătă, 29 și 30 iulie, cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică și Dans Tradițional. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, în parteneriat cu Centrul de Cultură și Artă Buzău, Primăria și Consiliul Local Râmnicu Sărat. Festivalul va debuta vineri, 29 iulie, de la ora 17.30, cu o paradă a costumelor tradiționale și va continua, de la ora 18.00, cu un spectacol în Piațeta din fața Primăriei Rm. Sărat. Pe scenă vor evolua ansambluri și grupuri folclorice din România, Polonia și Grecia, România fiind reprezentată de ansamblul folcloric „Plaiurile Mioriței” din Buzau, grupul folcloric „Stejărelul” din Ghergheasa și de ansamblul folcloric „Plaiuri râmnicene” și grupul folcloric „Mugurașii râmniceni”, din partea Centrului Cultural „Florica Cristoforeanu”. Sâmbătă, 30 iulie, pe scena din fața Primăriei Rm. Sărat vor urca ansambluri și grupuri folclorice din România, Serbia, Macedonia de Nord și Cehia. De această dată, România va fi reprezentata de grupurile folclorice „Izvorașul” din Bălăceanu, „Bujorelul” din Amara și de ansamblul folcloric „Crăițele”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”.
Related posts
-
SECȚIE PALIATIVĂ LA SPITAL
Spitalul Municipal Râmnicu Sărat va avea o secție de îngrijiri paliative, destinată bolnavilor cu afecțiuni cronice... -
ANCHETE SOCIALE, ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE
Realizarea anchetelor sociale în rândul beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței este în plină desfășurare la Râmnicu... -
SECȚIE ,,RESUSCITATĂ”
Consiliul Județean Buzău a decis să ia măsuri pentru a mai reduce din numărul mare de...