La Rm. Sărat, zeci de elevi pot învăța limba engleză în regim intensiv. Oportunitatea le este oferită de Școala Gimnazială ’’Vasile Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, care dă startul înscrierilor elevilor în clasa a V-a cu predare a limbii engleze în regim intensiv, pentru anul școlar 2022-2023. Înscrierile se pot realiza în perioada 2-8 iunie, la secretariatul unității. Școala Gimnazială ’’Vasile Cristoforeanu” este singura din municipiul Râmnicu Sărat, care are prevăzută o clasă de predare a limbii lui Shakespeare.
Elevii care doresc să aprofundeze limba engleză în cadrul Școlii Gimnaziale ’’Vasile Cristoforeanu” vor susține o testare a nivelului de cunoștiințe la nivelul programei de clasa a III-a și a IV-a.
Copiii care, în perioada claselor primare, au susținut teste de competențe lingvistice pot solicita echivalarea acestora. În cazul în care numărul solicitărilor depășește efectivul de 26 de elevi, aprobat pentru înființarea acestei clase, și acești copii vor susține testarea cunoștințelor de limbă engleză.
Invățarea unei limbi străine, în special engleza, reprezintă o necesitate pentru oricine, dar mai ales pentru copii. Cunoașterea unei limbi străine înseamnă posibilități mult mai mari de comunicare și acces la culturi noi, iar engleza este cea mai predată limbă străină în Uniunea Europeană, urmată de franceză, spaniolă, germană și rusă.