Nervi întinși la maximum, astăzi, în Gara CFR Buzău, după ce mai multe trenuri au staționat ore în șir și nu și-au mai continuat drumul, din cauza grevei angajaților de la Căi Ferate. Dacă trenul Buzău-Nehoiașu nu a mai plecat în cursă, trenurile Inter Regio Iași-București și Galați-București au rămas pur și simplu blocate în Gara Buzău. Pe moment, călătorii au rămas în vagoane așteptând încheierea protestului ceferiștilor, însă ulterior au devenit tot mai iritați. Cei mai mulți s-au declarat nemulțumiți de faptul că greva de la CFR le-a dat complet peste cap planurile.
Exasperați de orele de așteptare, oamenii au abandonat călătoria cu trenul și au căutat alte mijloace de transport pentru a ajunge la destinații. Ba, unii călători și-au anunțat rudele pentru a-i prelua din tren.
Angajații CFR Călători, care se ocupă cu repararea locomotivelor, au declanșat, astăzi dimineață, o grevă spontană, nemulțumiți de înghețarea salariilor. Ei protestează pentru că Executivul, în ultima ședință, a amânat termenul de intrare în vigoare a legii privind statutul personalului feroviar. Această lege ar fi adus venituri mai mari angajaților CFR Călători.
În urma grevei spontane de astăzi, au fost afectate peste 100 de trenuri, iar în 54 de gări, activitatea a fost oprită.