PARADĂ LA ÎNĂLȚIME, DE ZIUA NAȚIONALĂ

Cu mic, cu mare, mii buzoienii au ținut să fie prezenți, astăzi, de 1 Decembrie, pe Calea Eroilor, la festivitatea organizată de Ziua Națională a României.  Un ceremonial religios a dechis seria de evenimente din municipiul Buzău, moment urmat de discursurile oficialităților locale.

A urmat o paradă militară impresionantă! 400 de militari din Garnizoana Buzău, jandarmi, polițiști și pompieri au defilat în fața buzoienilor cu tehnica din dotare: 70 de mijloace de luptă și autospeciale. De asemenea, mai multe formații de avioane și elicoptere au survolat Calea Eroilor.

În premieră, publicului buzoian i-a fost prezentat sistemul american de rachete sol-sol HIMARS, rachete cu rază mare de acțiune, care pot lovi ținte chiar din afara țării.

Potrivit organizatorilor, peste 5.000 de buzoieni au asistat la parada militară care s-a desfășurat pe Calea Eroilor din municipiul Buzău.

Related posts