Activitate intensă a lucrătorilor de la Adminstrația Domeniului Public Rm. Sărat, în această perioadă. Angajații ADP lucrează la amenajarea parcurilor, a locurilor de joacă, la înfrumusețarea spațiilor verzi și la reabilitarea sensurilor giratorii. Reprezentanții Primăriei Rm. Sărat dau asigurări că muncitorii de la ADP vor fi vizibili și foarte activi în toate zonele municipiului.
ADP Sărat a demarat deja lucrări în principalele intrări din municipiu, unde au fost amenajate sensurile giratorii.
Și imaginea din zona Obor va fi schimbată radical în urma unor lucrări și amenajări.
Un alt proiect demarat de ADP îl reprezintă refacerea fostelor sere din cartierul Costieni. Fostele sere îngropate, dar și clădirile din incintă vor fi reabilitate, iar gardul va fi refăcut în întregime.