Implicarea Direcției de Asistență Socială Rm. Sărat în rezolvarea problemelor ce vizează protecţia copilului, a familiei, persoanelor singure, a celor vârstnice, bolnave, precum şi a altor persoane aflate în nevoie este extrem de importantă. Este părerea autorităților din Rm. Sărat, care recunosc rolul determinant al asistenților sociali în rezolvarea situațiilor dificile din comunitate.
Din dorința de a fi aproape de semenii aflați în suferință, Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat a inițiat și anul acesta campania „𝟏 𝐃𝐀𝐑 =𝟏 𝐙Â𝐌𝐁𝐄𝐓”. Acțiunea organizată cu ocazia Sărbătorilor de Paști se derulează în perioada 1-26 aprilie 2021 și se adresează copiilor, precum și persoanelor vârstnice singure și fără ajutor.
Direcția de Asistență Socială Rm. Sărat are în administrare Centrul de Zi ,,Piticii”, Cantina de Ajutor Social, precum și cele două creșe din municipiu.