DESCARCĂ Dispoziția și Ordinea de zi a Ședinței CL din 07 02 2022, ora 15.00
DetaliiAn: 2022
DEZBATERI APRINSE
Dezbateri aprinse în cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat din acest an. Subiectul l-a reprezentat finanțarea unităților de învățământ din oraș. Controversele au plecat de la o postare făcută pe pagina unei rețele de socializare de către Marius Cernea, consilier local PNL. Liberalul a criticat modul în care a fost proiectat bugetul local și a dat ca exemplu Școala Gimnazială Nr. 1, cea mai mare școală din oraș, care a primit de la bugetul local, pentru cheltuieli de funcționare, doar 1.000 lei. De asemenea, Marius Cernea…
DetaliiCALEA AVIATORILOR ȘI PARAȘUTIȘTILOR MILITARI
Buzoienii vor avea, din acest an, o nouă arteră modernă: „Calea aviatorilor și parașutiștilor militari”. Este vorba despre intrarea în oraș dinspre Mărăcineni, între podul peste râul Buzău și rondul din zona mall-urilor. Anunțul a fost făcut zilele trecute, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei festivități de omagiere a celebrului parașutist român Grigore Baștan, cel care și-a desfășurat o mare parte a carierei la Buzău. Edilul Buzăului spune că artera va fi o replică aproape fidelă a Căii Eroilor, care a fost reabilitată în 2018. Constantin Toma spune…
DetaliiVÂNT CU PROBLEME
Vântul puternic a creat mari probleme, noaptea trecută, la Râmnicu Sărat. Ieri seară, angajații Administrației Domeniului Public au intervenit pe Șoseaua Puiești, pentru a îndepărat un plop căzut pe carosabil. Autoritățile locale spun că au monitorizat cu atenție situația, iar echipele ADP s-au aflat în permanență pe teren. Și în această dimineață, echipele Administrație Domeniului Public au intervenit în oraș, pentru a îndepărta crengile căzute pe carosabil sau în parcuri. Astăzi, în intervalul orar 10:20- 14:00, zona Râmnicu Sărat s-a aflat sub cod galben de vânt puternic.
DetaliiDOSARE REÎNNOITE PENTRU CANTINA DE AJUTOR
Beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat au mai putut să își reînnoiască actele din dosar până astăzi. Dosarele de reînnoire în formă complete au putut fi depuse la ghișeul Directiei de Asistenta Sociala. Râmnicenii care nu au reușit să-și reînnoiască dosarul nu vor mai primi mâncare de la Cantina de Ajutor Social. Porția de hrană va fi primită, însă, imediat ce oamenii vor depune documentele în forma completă. Printre actele necesare dosarului se află adeverința de venit, cupoanele de alocații, pensie, adeverința de la școală pentru elevi, cea…
DetaliiHOTARARE privind actualizarea cu rata inflatiei de 5,1% a nivelului redeventelor/chiriilor aferente raporturilor juridice contractuale
HOTARARE privind actualizarea cu rata inflatiei de 5,1% a nivelului redeventelor/chiriilor aferente raporturilor juridice contractuale avand ca obiect concesionarea/ inchirierea terenurilor proprietate publica/privata a Municipiului Rm.Sarat, a tarifului pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publica a Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor lunare pentru terenurile proprietatea Municipiului Rm.Sarat utilizate in vederea desfasurarii unor activitati sezoniere sau ocazionale/aferente imobilelor aflate in proprietatea Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor aferente spatiilor cu alta destinatie decat cea de locuinta, proprietate a Municipiului Rm.Sarat, a tarifelor pentru utilizarea suprafetelor de teren din zona drumurilor judetene, precum si…
DetaliiRĂCELI, DAR ȘI COVID, ÎN ȘCOLI
Tot mai mulți elevi din Râmnicu Sărat acuză afecțiuni respiratorii specifice sezonului rece. Chiar dacă în multe situații nu este vorba de o infectare cu Covid-19, dascălii monitorizează atent situația elevilor, astfel încât orele de curs să se desfășoare fără probleme. La Școala numărul 1 din Rm Sărat, purtarea corectă a măștii de protecție și respectarea tuturor măsurilor de igienă sunt măsuri esențiale pentru a preveni infectările în rândul elevilor și dascălilor. Și la Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” din Râmnicu Sărat, siguranța copiilor și a cadrelor didactice reprezintă o…
DetaliiTESTELE PENTRU CANCERUL DE COL, BLOCATE DE PANDEMIE
Din cauza pandemiei, în ultimii doi ani, doar trei femei din județul Buzău au efectuat teste pentru depistarea cancerului de col uterin. Este semnalul de alarmă tras de medicul Doina Popescu, coordonatorul Programului Național de Screening din Spitalul Județean Buzău. Motivele sunt diverse, dar toate au legătură cu pandemia de COVID-19. Doina Popescu spune că, în ciuda temerilor de a contacta COVID-19, femeile ar trebui să își învingă teama și să facă testul Papanicolau. Pentru ca acest program să iasă din impas, este nevoie și de o implicare mai mare…
DetaliiPLANURI PENTRU PARCUL CRÂNG
Pădurea Crâng a fost retrocedată autorităților locale, săptămâna trecută, iar Primăria Buzău are planuri mari în legătură cu viitorul ei. Mai întâi, în maxim 30 de zile de la aprobarea restituirii pădurii Crâng către municipalitatea buzoiană, Regia Națională Romsilva va trebui să definitiveze documentele de predare a celor 178 de hectare. Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi asigură pe buzoieni că, după finalizarea transmiterii, va fi interzisă trecerea oricărei suprafeţe de pădure din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău. Practic, niciun metru pătrat din pădure nu poate fi înstrăinat!…
DetaliiANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea noilor tarife pentru serviciile prestate de către Instituția de Interes Public ,,Piete, targuri și Oboare” Râmnicu Sărat
Nr. 6145/28.01.2022 ANUNŢ CONSULTARE ŞI DEZBATERE PUBLICĂ a Proiectului de hotărâre privind aprobarea noilor tarife pentru serviciile prestate de către Instituția de Interes Public ,,Piete, targuri și Oboare” Râmnicu Sărat În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţă publică iniţiativa Primarului Municipiului Râmnicu Sărat, domnul Cîrjan Sorin-Valentin, referitoare la elaborarea Proiectului de hotărâre privind aprobarea noilor tarife pentru serviciile prestate de către Instituția de Interes Public ,,Piete, targuri și Oboare” Râmnicu Sărat şi organizarea consultării/dezbaterii publice pentru proiectul propus, în data…
Detalii