ABSOLVENȚII, ÎNDEMNAȚI SĂ REVINĂ ACASĂ

La sfârșitul săptămânii trecute, au avut loc festivitățile de absolvire a promoțiilor de liceeni 2017 „“ 2021. La festivitățile de la Colegiile Naționale ,,Mihai Eminescu” și ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu” a ținut să fie prezent și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul a profitat de prilej pentru a le adresa elevilor celor două prestigioase licee îndemnul de a reveni acasă, în Buzău, după finalizarea studiilor universitare. În același context, primarul Constantin Toma a făcut refeferire la o nominalizare, mai mult decât onorantă, de care municipiul Buzău are parte, în cadrul unei…

Read More

NOI MĂSURI DE FLUIDIZARE A TRAFICULUI

În Rm. Sărat trebuie implementate noi măsuri de fluidizare a traficului. Este și părarea unor consilieri locali care au propus autorităților noi măsuri de sistematizare rutieră. Raul Florescu, consilier PMP, crede că este necesară înființarea unui sens giratoriu în cartierul Bariera Focșani, dar și a unuia în intersecția Șoseaua Puiești, Bulevardul Eroilor și strada Căpitan Roșca Nicolae. Primarul municipiului Rm Sărat recunoaște că înființarea unui sens giratoriu în cartierul Bariera Focșani a fost propusă cu ani în urmă, dar o astfel de măsură s-a tot întârziat, deoarece pentru realizarea rondului…

Read More

PERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ

Primăria Buzău a premiat, ieri, echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău, care s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în cupele europene! Handbalistele de la Gloria au venit la Palatul Comunal direct de la București, unde au jucat ultimul meci al sezonului. Jucătoarele au fost așteptate de conducerea Primăriei, dar și de câteva zeci de suporteri. Handbalistele echipei buzoiene au primit din partea autorităților și a conducerii clubului flori și obiecte promoționale. SCM Gloria Buzău s-a calificat pe locul 4 în Liga Florilor și va intra la barajul pentru…

Read More

SE CERE SCHIMBAREA INDICATOARELOR

Plăcuțele care indică intrările în municipiul Râmnicu Sărat ar trebui schimbate. Cererea aparține consilierui local PSD Camelia Manuela Sava, care a propus autorităților locale nu doar modificarea plăcuțelor cu numele municipiului, ci și scrierea corectă și completă a acestuia. Consilierul local consideră că nu este corect să se prescurteze denumirea orașului. Camelia Sava este de părere că și plăcuțele străzilor cu numele unor personalități ar trebui completate cu încă una, care să conțină o scurtă descrierea a acestora. Edilul Sorin Cîrjan spune că, de mai mult timp, intenționează să schimbe…

Read More

SCHIMBĂRI ÎN SISTEMUL DE PENSII

Anul 2023 vine cu  schimbări majore în sistemul de pensii. Guvernul și-a asumat, prin planul național de redresare, trimis la Bruxelles, că majorările se vor face după o formulă de calcul clară și predictibilă. Creșterea vârstei de pensionare până la 70 de ani va fi voluntară. În schimb, cei care vor dori să se pensioneze anticipat vor avea de îndeplinit condiții mult mai stricte. Autoritățile insistă că prin reforma sistemului de pensii, din 2023 nu vor mai fi majorări care să depindă de decizia politicienilor. Întreaga reformă are ca scop…

Read More

NOI CURSE DE TRAP LA TVSUDEST

Noi curse de trap vor fi transmise, mâine, în direct și în exclusivitate la TVSudEst, post de televiziune națională. Este vorba despre cea de-a doua reuniune din cadrul Meetingului Estival de Trap 2021, competiție care va avea loc, sâmbătă, 5 iunie de la ora 15:30 pe Hipodromul Hergheliei Mangalia. Reuniunea, transmisă în direct de postul național de televiziune TVSudEst, în intervalul 15,30-18.00 , va însuma 5 curse, din care una internațională, fondul total de premiere fiind de 21.000 lei. Premiul Debutanților „“ Grupa I, dotat cu un fond de premiere…

Read More

HOROSCOP (4 – 11 iunie)

berbec – oboseala își va spune cuvântul, fiind nevoie să te retragi din forfota cotidiană. Ocupă-te numai de treburi ușoare și ascultă-ți organsimul. La finalul săptămânii te vei simți mult mai bine, revenindu-ți pofta de viață și de distracție. Vei reuși să faci impresie bună. taur – în relațiile colegiale sunt posibile situații conflictuale, dar primești suficientă susținere astrală pentru a le depăși. Ar fi bine să păstrezi o distanță față de toată lumea. Finalul săptămânii petrece-l în liniște și meditație interioară. gemeni – domeniile spirituale, filozofia, religia, studiile pe…

Read More

VOUCHERE PENTRU CENTRALE

Primăria Buzău continuă, și în acest an, programul prin care sprijină financiar familiile cu venituri modeste pentru achiziționarea și instalarea unei centrale termice de apartament. Până în prezent, peste 800 de familii din municipiu au obținut un voucher în valoare de 7.000 de lei pentru instalarea unei centrale termice de apartament. Programul inițiat, în 2019, de Primăria Buzău se derulează prin intermediul Direcției de Asistență Socială. La sediul instituției, persoanele eligibile pot consulta lista de acte necesare și pot primi îndrumări de la funcționarii abilitați. O primă condiție este ca…

Read More

GUNOAIELE, ÎN CONTINUARE O PROBLEMĂ

Autoritățile din Rm. Sărat caută, în continuare, soluții pentru menținerea curățeniei și pentru încurajarea depozitării controlate a gunoiului menajer. Cornelia Pușcașu, consilier PNL, a atras atenția că încă mai sunt cetățeni care depozitează lângă pubelele de la platformele subterane, crengi, resturi de lemne, dar și alte resturi menajere. Primarul muncipiului recunoaște că, în ciuda eforturilor depuse, sunt și cetățeni care ignoră regulile și depozitează gunoiul la voia întâmplării. Edilul reamintește râmnicenilor că trebuie să apeleze operatorul de salubrizare pentru ridicare anumitor tipuri de gunoi produs într-o gospodărie. De asemenea, primarul…

Read More

DINU, ÎN FAȚA UNUI MARE MECI

Se apropie marele meci în cadrul căruia buzoianul Bogdan Dinu, unul dintre cei mai cunoscuți boxeri români, se va bate pentru centura de campion mondial interimar la categoria grea, în versiunea WBA. Ajuns la aproape 35 de ani, Bogdan Dinu va încrucișa mănușile, sâmbătă, 5 iunie la Telford, în Marea Britanie, cu britanicul Daniel Dubois, un pugilist mult mai tânăr decât sportivul român. Bogdan Dinu este văzut drept adversarul ideal pentru Dubois, care este considerat marele favorit al meciului și care trebuie să-și revină după ce, în noiembrie anul trecut,…

Read More