Lucrările de reabilitare a uneia dintre cele mai importante artere din municipiul Buzău, strada Transilvaniei, au fost reluate după ce au fost întrerupte câteva săptămâni, înainte și după Paște, din cauza unor probleme apărute la fundația șoselei, dar și a ploilor. Odată cu încălzirea vremii, muncitorii au reluat lucrările de modernizare. Primarul Constantin Toma este încrezător că, în ciuda întreruperilor, lucrările de modernizare a străzii Transilvaniei vor fi gata la termenul stabilit inițial de constructor. După reabilitare, strada Transilvaniei, pe tronsonul de la Fabrica de bere până la giratoriul de…
Read MoreAn: 2021
ÎNDEMN LA CURĂȚENIE
Administrația din Rm Sărat are un mesaj pentru toți locuitorii casei: faceți-vă curățenie în fața casei! Cetățenii sunt îndemnați să taie vegetația crescută în fața porții și să păstreze curațenia în apropierea locuințelor. Potrivit legii, atât administrația locală, instituțiile publice și agenții economici, cât și cetățenii trebuie să mențină curățenia în apropierea imobilelor. În urma ploilor din ultima perioadă, vegetația a crescut foarte repede pe spațiile verzi de pe domeniul public. Reprezentanții Serviciul Spații Verzi din cadrul Administrației Domeniului Public vor interveni însă pentru menținerea unui aspect plăcut în cartierele Râmnicului. În acțiunile…
Read MoreVEȘTI BUNE PENTRU FERMIERI
Vești bune pentru fermierii buzoieni care au suferit pagube în urma inundațiilor din primăvara anului trecut. Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că Executivul va aloca suma necesară pentru despăgubirea fermierilor din județele afectate de inundațiile de anul trecut la rectificarea de buget programată pentru luna viitoare. În urma evaluărilor făcute, anul trecut, de către specialiștii Direcției Agricole Buzău, aproape 6.000 de beneficiari din județ ar putea primi despăgubiri de Guvern. Trei ani la rând, în fiecare primăvară, din 2019 și până acum, precipitațiile căzute mult peste limita normală pentru această…
Read MoreMĂSURI PENTRU ÎNCURAJAREA NATALITĂȚII
Încurajarea natalității și sprijinirea familiilor cu copii este o prima inițiativă dintr-un amplu program național de stimulare a natalității, propus de reprezentanții Partidului Social Democrat. Proiectul de lege prezentat, recent, prevede majorarea alocației pentru copiii, stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, acordarea unor stimulente educaționale, precum și deduceri pentru salariații cu copii. Reprezentanții PSD susțin că cea mai mare problemă pe care o are România în prezent este de natură demografică, iar singura soluție pentru această problemă este stimularea natalității. Liderii PSD mai consideră că…
Read MoreZVONURI DEZMINȚITE
Oficialii echipei feminine de handbal SCM Gloria Buzău dezmint zvonurile potrivit cărora jucătoarele primesc salarii uriașe, cuprinse între 7.000 și 10.000 de euro. Astfel de cifre amețitoare au fost vehiculate, atât în lumea handbalului, cât și în presa națională, având în vedere că SCM Gloria Buzău este finanțată de Primăria Buzău, din bani publici. Chiar și antrenorul Zalăului, Gheorghe Tadici a afirmat, ca o aluzie la remunerațiile de la Buzău, că Liga Florilor s-a transformat într-un campionat al primăriilor, oarecum inechitabil, pentru cluburile cu potență financiară modestă. Ca drept la…
Read MoreLANSARE DE CARTE
Un nou eveniment cultural deosebit găzduit de Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat. Este vorba despre lansarea cărții „Originile Ideologice ale grupării teroriste Boko Haram” scrisă de râmniceanul Cristi Rusin. Lansarea volumului a fost urmată de o conferință de presă pe aceeași temă, la care au participat cercetători din București, oameni de cultură, dar și autoritățile locale. Cartea lui Cristi Rusin, absolvent al Facultății de Istorie din Cadrul Universității București, este, de fapt, lucrarea de licență a tânărului din Rm. Sărat. La eveniment a participat și conf. univ. dr.…
Read MorePROIECT DE DEZVOLTARE, DERULAT LA NIVEL JUDEȚEAN
Județul Buzău va avea propriul program de dezvoltare locală din care vor putea primi finanțate proiectele derulate de primăriile din tot județul, dar în special de localitățile mici, fără bugete mari și cu oportunități limitate de investiții. Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județean, instituției, Petre Emanoil Neagu, care a anunțat că va iniția o rundă de consultări, pe acest subiect, cu toți liderii grupurilor politice reprezentate în forul județean. Programul Județean de Dezvoltare Locală va fi derulat de Consiliul Județean Buzău, în parteneriat cu unitățile administrativ-teritoriale din județ, iar ideea reprezintă…
Read MoreFĂRĂ MARI PROBLEME
Din fericire, ploile adundente și rafalele de vânt din ultimele zile nu au produs pagube majore în municipiul Râmnicu Sărat. Cu toate că precipitațiile nu au contenit, autoritățile au luat din timp măsurile necesare pentru evitarea unor evenimente nedorite. În weekend, în zona Râmnicu Sărat traficul rutier s-a desfășurat mai greu, din cauza ploilor, dar fără mari probleme. Echipele Serviciului pentru Situații de Urgență au verificat permanent principalele zone cu risc de inundații din municipiu. În urma sesizării unei patrule a Poliției Locale, angajații Administrației Domeniului Public au intervenit sâmbătă…
Read MorePREGĂTIRI DE ALEGERI
Parlamentarii Alianței pentru Unirea României cataloghează modul prin care Renate Weber a fost revocată din funcția de Avocat al Poporului drept o adevărat execuție publică. Deputatul AUR de Buzău, Nicolae Roman, consideră că Renate Weber a fost înlăturată din funcție deoarece a atacat numeroase decizii abuzive ale Guvernului PNL în plină pandemie. Într-o conferință care a avut loc, astăzi, la Buzău, parlamentarul AUR s-a arătat optimist în privința rezultatelor pe care cei 36 de candidați ai Alianței pentru Unirea României le vor obține la alegerile locale parțiale din această lună.…
Read MoreHOROSCOP (18 – 25 iunie)
berbec – ești preocupat de relațiile sentimentale, pentru că vor apărea turnuri, în care factorul neprevăzut își va face de cap. Evită discuțiile contradictorii cu șefii și colegii de muncă! Finalul săptămânii aduce activități comune cu alții și dialoguri parteneriale. taur – diverse răsturnări de situație se pot petrece în segmentul domestic. Posibil să fii nevoit să te ocupi urgent de treburi gospodărești restante, reparații sau de nevoile unui membru al familiei. Este bine să ții cont ce de cele sugerate de sufletul tău și să ai încredere în intuiția…
Read More