BANI ,,ARUNCAȚI” LA  CANALIZARE

Inconștiența buzoienilor, care zilnic aruncă în cantități mai mici sau mai mari gunoi menajer sau chiar materiale de construcții, produse de igienă intimă sau îmbrăcăminte, înfundă canalizarea. Nu de puține ori, cetățenii s-au confruntat cu astfel de situații, sarcină care revine Companiei de Apă. Desfundarea și spălarea conductelor de transport al apelor uzate are, însă, ca efect și blocare echipamentelor special, pe care societatea le întreține cu costuri mari. Reprezentanții Companiei de Apă Buzău spun că permanent se întâlnesc cu astfel de cazuri și par oarecum resemnați că nu vor…

Detalii

DOUĂ NOI INVESTIȚII IMPORTANTE

Vești bune, pe final de an, de la Consiliul Județean Buzău. Alte două investiții importante, consolidarea și reabilitarea energetică a Centrului Militar și a Serviciului de Ambulanță, ambele din municipiul Buzău, vor prinde, cât de curând, contur. Angajații Centrului Militar Județean, imobil situat pe strada Bistriței, lucrează încă din vara anului 2020, în construcții modulare. Măsura a fost impusă de către conducerea Consiliului Județean Buzău, din cauza stării precare în care se află clădirea respectivă. În ceea ce privește sediul Serviciului de Ambulanță Județean Buzău, acesta are nevoie urgentă de…

Detalii

ÎNCĂ ÎN PROIECTARE

Proiectul de reamenajare a intersecţiei de la Verneşti, din dreptul trecerii peste calea ferată se află și acum în faza de proiectare. Consiliul Judeţean Buzău şi Primăria Verneşti au anunţat un parteneriat pentru amenajarea acestui pasaj anul trecut. Ulterior, au început demersurile pentru realizarea documentației tehnice, proces care a durat un an. Acum, investiția se află în stadiul de proiectare. Drumul Naţional 10, Buzău-Brașov, traversează arealul Buzău – Verneşti – Hărman, iar acest traseu este urmat și de calea ferată Buzău – Nehoiaşu. Realizarea unei rute ocolitoare este imperios necesară,…

Detalii

AN ÎNCĂRCAT PENTRU ADP RÂMNICU SĂRAT

2024 a fost un an încărcat pentru Administrația Domeniului Public Râmnicu Sărat. Chiar dacă mai sunt lucruri de pus la punct în municipiu, activitatea echipelor ADP a fost intensă pe tot parcursul anului, perioadă în care s-au realizat multe dintre obiectivele propuse. Pe parcursul anului, angajații ADP Râmnicu Sărat au desfășurat lucrări de amenajare și întreținere a spațiilor verzi, a parcurilor și locurilor de joacă, dar și de toaletare și plantare a arborilor. De asemenea, echipele societății au realizat lucrări de amenajare a trotuarelor și a carosabilului din municipiu după…

Detalii

A FOST APROBAT PLANUL DE MOBILITATE URBANĂ

A fost adoptat Planul de mobilitate urbană al zonei funcționale Râmnicu Sărat. Planul de mobilitate urbană reprezintă o documentație complementară strategiei de dezvoltare teritorială periurbană și are ca țintă principală îmbunătățirea accesibilității localităților și a relației între acestea, diversificarea și utilizarea sustenabilă a mijloacelor de transport, din punct de vedere social, economic și de mediu, precum și buna integrare a diferitelor moduri de mobilitate și transport. Potrivit Strategiei Programului regional Sud-Est, finanțarea proiectelor pentru mobilitate urbană, în perioada 2021-2027, este condiționată de existența unui Plan de mobilitate urbană, instrument de…

Detalii

O NOUĂ CAMPANIE DE COLECTARE GRATUITĂ A DEȘEURILOR

Reprezentanții societății de salubrizare RER Sud Buzău îi invită pe locuitorii orașului Râmnicu Sărat să participe la campania semestrială de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și periculoase menajere. Deșeurile voluminoase se vor colecta, sâmbătă, 14 decembrie, din fața porților, pentru zona de case, și duminică, 15 decembrie, de lângă platformele special amenajate, pentru zona de blocuri. Printre deșeurile voluminoase acceptate se numără obiecte de mobilier, tâmplărie din lemn sau alte materiale, saltele, covoare, dar și linoleum. De asemenea, deșeurile periculoase menajere se predau, pe 14 decembrie, la punctul fix de…

Detalii

BANI ÎNCASAȚI ILEGAL?

Indexarea taxelor locale, în municipiul Buzău, cu rata inflației, a fost amânată din cauza unei erori grave a Direcției Economice. Greșeala a fost semnalată Consiliului Local Municipal Buzău, în cea mai recentă ședință, și a condus la retragerea de pe ordinea de zi a două proiecte prin care impozitele și taxele locale pentru 2025 ar fi fost indexate cu 10,4%. Eroarea vizează faptul că, timp de 12 ani, buzoienii ar fi plătit o valoare mult mai mare, decât cea prevăzută în Codul Fiscal, atât pentru taxa de avizare a certificatului…

Detalii

TAXE INDEXATE

Râmnicenii vor plăti taxe mai mari, în 2025! Impozitele și taxele locale, dar și alte taxe asimilate acestora, valabile  anul viitor în municipiul Râmnicu Sărat, au fost aprobate, recent, de Consiliul Local Municipal. Taxele au fost  indexate cu rata inflatiei de 10,4%, aferentă anului fiscal 2023. Potrivit legii, taxele și impozitele locale se indexează anual de către consiliile locale, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior. Proiectul de indexare a impozitelor locale a fost votat cu trei abțineri din partea consilierilor Partidului Național Liberal. Unul dintre  consilierii liberali…

Detalii

AMPLĂ INVESTIȚIE ÎN INFRASTRUCTURĂ

Se dă startul uneia dintre cele mai ample investiții în infrastructură din municipiul Râmnicu Sărat. Constructorul va începe lucrările de modernizare pe tronsonul de pe Drumul Național 2 – E 85, care tranzitează municipiul Râmnicu Sărat. Într-o primă fază, lucrările se vor concentra pe strada Stadionului, acolo unde va fi modernizat carosabilul prin schimbarea bordurilor și turnarea covorului asfaltic. Investiția face parte din proiectul “Reabilitare și Modernizare drumuri de interes local în Municipiul Râmnicu Sărat”, finanțat prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”. Proiectul vizează asfaltarea mai multor străzi, refacerea…

Detalii