Serviciul Salvamont Buzău ar urma să devină funcțional chiar din acest an. Funcţionarea serviciului, care va acorda ajutor turiștilor care se rătăcesc de la traseele marcate din județ sau întâmpină alte dificultăți în timpul călătoriilor, este însă strâns legată de găsirea unui personal calificat. Deocamdată, Consiliul Județean Buzău a identificat un sediu pentru acest serviciu, în oraşul Pătârlagele. Munţii Buzăului şi peisajele sălbatice de la curbura Carpaţilor au atras tot mai mulți turişti, în ultimii ani. Numărul acestora este în continuă creştere şi are toate şansele să atingă adevărate recorduri,…
DetaliiCategorie: ADMINISTRATIV
LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE, DAR ÎN TERMEN
Reabilitarea clădirii Bibliotecii Județene ,,Vasile Voiculescu”, din muncipiul Buzău, este în termen. Cel puțin asta susține președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, în contextul în care lucrările la acest imobil au început cu întârziere. Deși consolidarea sediului Bibliotecii – o clădire de patrimoniu şi reprezentativă pentru judeţul Buzău – ar fi trebuit finalizată în 2022, ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat abia în vara anului trecut. Președintele Consiliului Județean Buzău este însă optimist și crede că, cel mai probabil, la începutul anului viitor se va termina o…
DetaliiCÂINII MAIDANEZI, O ETERNĂ PROBLEMĂ
Problema câinilor fără stăpân a reintrat în atenția autorităților buzoiene, datorită înmulțiri acestora, dar și ca urmare a numeroaselor reclamații venite din partea unor cetățeni care se plâng că au fost mușcați de patrupede. Situația este și mai complicată în condițiile în care nici serviciul de ecarisaj din cadrul Urbis Serv nu funcționează, având activitatea suspendată, după ce medicul veterinar cu care societatea avea contract a plecat. Ca urmare, lucrătorii de la ecarisaj nu pot ridica și duce în padoc câinii fără stăpân pe care îi găsesc pe străzile Buzăului…
DetaliiSTAȚIE DE TAXI MUTATĂ
O importantă stație de taxi din municipiul Râmnicu Sărat a fost relocată. Este vorba de fosta stație din fața Gării, care a fost mutată în imediata apropiere, deoarece terenul pe care se afla nu aparținea municipalității. Prin urmare, râmnicenii vor putea lua un taxi din noua stație din apropierea Gării. Mutarea stației de taxi, ca măsură administrativă de circulație rutieră și pietonală, a fost aprobată de Consiliul Local Municipal Râmnicu Sărat, la propunerea Comisiei Locale pentru Sistematizarea Circulației.
DetaliiPARTENERIAT, PENTRU SIGURANȚĂ
Consiliul Județean Buzău va încheia un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și cu Primăria Vernești pentru realizarea unei variante de ocolire a localității Vernești. Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă creșterea siguranței rutiere pe Drumul Național 10, Buzău-Brașov, prin eliminarea trecerii la nivel de cale ferată, mai ales că în zonă se creează deseori ambuteiaje. Odată cu realizarea aceastei rute ocolitoare, în lungime de aproape 7 kilometri, traficul rutier va fi descongestionat și se va ajunge mult mai usor spre zona Haleș, mănăstirea Ciolanu sau Nehoiu.…
DetaliiPROBLEME ÎN PIAȚĂ
Unii comercianți buzoieni dau serioase bătăi de cap administrației Pieţe, Târguri şi Oboare. În ciuda investiţiilor realizate de societate în Piața Centrală din Buzău, anumiți vânzători au rămas cu aceleaşi metehne, cares stârnesc nemulțumiri din partea cumpărătorilor. Nu de puţine ori, comercianții încearcă să păcălească clienții prin etichetarea produselor sau afişarea înşelătoare a preţurilor. O altă problemă vizează încercarea comercianților de a-și extinde spațiul de vânzare, ceea ce creează disconfort clienților prin îngustarea culoarelor de trecere. De asemenea, din pricina atitudinii unora dintre comercianți, și nu doar din cauza prețurilor…
DetaliiTOALETAREA COPACILOR, O PRIORITATE
Unii arbori din Rm. Sărat sunt un veritabil pericol! Este și îngrijorarea unor locuitori ai orașului care au solicitat Administrației Domeniului Public să efectueze noi lucrări de toaletare a copacilor care prezintă riscul de a provoca incidente și daune majore. Angajații ADP au realizat deja primele intervenții. O altă prioritate a ADP Râmnicu Sărat este curățenia în parcuri și în zona locurilor de joacă din municipu. Zonele de agrement din Râmnicu Sărat sunt monitorizate permanent cu ajutorul sistemului video al municipiului. Autoritățile locale recomandă locuitorilor orașului să păstreze în continuare…
DetaliiASFALTATĂ ÎN ACEST AN
Vești bune pentru locuitorii unei artere din Rm. Sărat. Strada Jitia va fi asfaltată anul acesta. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat spun că această arteră a fost inclusă în lista de investiții a municipiului în ultimii ani, dar nu a fost modernizată până în prezent, pentru că se impunea schimbarea a două rețele de apă, precum și a branșamentele tuturor locuințelor. În cazul în care strada ar fi fost asfaltată fără a se înlocui aceste coloane, artera ar fi ajuns în situația altor arteredin oraș, care imediat după asfaltare, au suferit…
DetaliiINVESTIȚII ÎN PIEȚE
Piețele din municipiul Buzău vor intra într-un amplu proces de modernizare. O spun reprezentanții societății Piețe, Târguri și Oboare care și-au propus să ofere buzoienilor condiții mult mai bune de a-și face cumpărăturile. Pentru început, societatea va muta Piața de Lactate, în Piaţa Centrală. Investiția, care se ridică la aproape 250.000 de lei, ar urma să fie demarată cel mai probabil după Paște. După ce va fi renovat, imobilul în care a funcționat Piața de Lactate va fi închiriat unei alte firme. Tot pe parcursul acestui an, societatea Piețe, Târguri…
DetaliiMODERNIZĂRI LA SERVICIUL DE PERMISE
Abia mutat în casă nouă, Serviciul Permise și Înmatriculări Auto din Buzău, va avea parte de mai multe modernizări. În primul rând, clădirea de pe strada Simila, acolo unde funcționează acum acest serviciu, va avea un sistem propriu de încălzire. De asemenea, prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, vrea ca parcarea, amplasată în curtea interioară a Serviciului de Permise, să fie mărită, având în vedere afluxul de mașini. În decursul anului trecut, la Compartimentul Înmatriculări și Evidența Vehiculelor Rutiere s-au realizat peste 22.000 de înmatriculări/transcrieri și aproape 5.500 de radieri. De asemenea,…
Detalii