La sfârșitul săptămânii trecute, au avut loc festivitățile de absolvire a promoțiilor de liceeni 2017 – 2021. La festivitățile de la Colegiile Naționale ,,Mihai Eminescu” și ,,Bogdan Petriceicu Hasdeu” a ținut să fie prezent și primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Edilul a profitat de prilej pentru a le adresa elevilor celor două prestigioase licee îndemnul de a reveni acasă, în Buzău, după finalizarea studiilor universitare. În același context, primarul Constantin Toma a făcut refeferire la o nominalizare, mai mult decât onorantă, de care municipiul Buzău are parte, în cadrul unei…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
PERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ
Primăria Buzău a premiat, ieri, echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău, care s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în cupele europene! Handbalistele de la Gloria au venit la Palatul Comunal direct de la Bucureşti, unde au jucat ultimul meci al sezonului. Jucătoarele au fost așteptate de conducerea Primăriei, dar şi de câteva zeci de suporteri. Handbalistele echipei buzoiene au primit din partea autorităţilor şi a conducerii clubului flori şi obiecte promoţionale. SCM Gloria Buzău s-a calificat pe locul 4 în Liga Florilor şi va intra la barajul pentru…
DetaliiVOUCHERE PENTRU CENTRALE
Primăria Buzău continuă, și în acest an, programul prin care sprijină financiar familiile cu venituri modeste pentru achiziționarea și instalarea unei centrale termice de apartament. Până în prezent, peste 800 de familii din municipiu au obținut un voucher în valoare de 7.000 de lei pentru instalarea unei centrale termice de apartament. Programul inițiat, în 2019, de Primăria Buzău se derulează prin intermediul Direcţiei de Asistenţă Socială. La sediul instituției, persoanele eligibile pot consulta lista de acte necesare şi pot primi îndrumări de la funcţionarii abilitaţi. O primă condiţie este ca…
DetaliiFĂRĂ DIRECTOR, FĂRĂ PRIME
Situație incertă la una dintre cele mai importante societăți din subordinea Primăriei Buzău. Societatea Piețe, Târguri și Oboare a rămas fără director, de săptămâna trecută. Este vorba despre Alexandru Bușcu, cel care și-a dat demisia din funcția de șef al societății. Chiar primarul Constantin Toma a fost cel care a anunțat demisia directorului de la Piețe, Târguri și Oboare, în plenul Consiliului Local Municipal. Mai mult, angajații societății Piețe, Târguri și Oboare au rămas și fără prime și sporuri la salarii. Primarul Buzăului a fost de acord cu tăierea primelor,…
DetaliiȘANTIERE ARHEOLOGICE REDESCHISE
Șantierele arheologice din județul Buzău vor fi deschise în această vară, pe fondul ridicării unor restricții anti-Covid. Anul trecut, pandemia de coronavirus a blocat total activitatea de cercetare arheologică a Muzeului Județean de Istorie Buzău. Elevii și studenții, pasionați de istorie, pot oricând să viziteze, în vacanța de vară, șantierele arheologice din județul Buzău. Este nevoie însă ca aceștia să se organizeze în grupuri și să anunțe vizita cu câteva zile înainte. Rezultatele cercetărilor arheologice din această vară vor fi publicate în „Mousaios”, revista editată an de an de Muzeul…
DetaliiSURPRIZE DE ZIUA COPILULUI, LA MUZEU
Ziua Internațională a Copilului va fi sărbătorită și la Muzeul Județean Buzău! Mâine, organizatorii au pregătit micuților surprize de neuitat. Primul eveniment va avea loc la ora 10.00, la Muzeul de Etnografie ”Vergu Mănăilă”, unde se va deschide publicului cea mai mare expoziție de păpuși din perioada comunistă. Este o impresionantă colecție de peste 200 de păpuși. Consiliul Județean Buzău va oferi dulciuri fiecărui copil prezent la evenimentele care vor avea loc mâine, la Muzeul Județean. Accesul este liber la toate aceste activități. De asemenea, toate colecțiile muzeului pot fi…
DetaliiPRIMUL CENTRU DE VACCINARE DRIVE-THRU
Și Municipiul Buzău are un punct de vaccinare drive-thru, Centrul, primul din județ, funcționează în parcarea unui hipermarket situat la ieșirea din municipiul Buzău spre Ploiești. Membrii unui club de motocicliști au inaugurat punctul de vaccinare tip drive-thru, împreună cu prefectul Silviu Iordache. Acesta din urmă și-a făcut apariția pe motocicletă, echipat corespunzător și de nerecunoscut. În prima mașină sosită după inaugurare s-au aflat două persoane în vârstă, care au aflat de această modalitate de vaccinare când au mers să se programeze într-unul dintre centrele din Buzău. Al doilea autoturism…
DetaliiINVESTIȚIE JAPONEZĂ LA BUZĂU
O importantă firmă japoneză va deschide un punct de lucru în municipiul Buzău. Este vorba de compania Yazaki, din domeniul componentelor auto. Prefectul județului Buzău, Silviu Iordache, precizează că în urma acestei investiții se vor crea nu mai puțin de 500 de locuri de muncă. Sediul firmei va fi pe Șoseaua Spătarului, iar fabrica se va deschide la toamnă. Investitorul va prelua o clădire deja existentă unde va duce doar utilajele de producție. Firma Yazaki mai are în România fabrici la Arad, Brăila și în Prahova, la Urlați. Prefectul Silviu…
DetaliiREABILITAREA PIEȚEI DACIA, ÎN FAZA LICITAȚIEI
Modernizarea Pieței Dacia, unul dintre marile proiecte finanțate cu bani europeni, în municipiul Buzău, va demara în curând. Zilele trecute, Primăria Buzău a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice proiectul de modernizare a platoului din centrul orașului. Firmele interesate au la dispoziţie două luni pentru a încerca să adjudece lucrarea prevăzută cu un buget de 6 milioane de euro, din fonduri europene. Începând cu data de 3 iulie, specialiştii din Primăria Buzău vor analiza ofertele şi vor anunţa firma câştigătoare. Dacă nu vor fi contestaţii, de la toamnă sau,…
Detalii„Alexandru Marghiloman – un destin istoric”
Luni, 10 mai 2021, Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” Buzău are bucuria de a invita publicul buzoian la evenimentul de comemorare a ilustrului om politic, Alexandru Marghiloman, care în 1918, în calitate de Președinte al Consiliului de Miniștri, a realizat un prim pas spre reîntregirea țării, „un vis care demult zăcea în inimile tuturor românilor”. Evenimentul poartă titlul „Alexandru Marghiloman – un destin istoric” și aduce un omagiu amintirii domniei sale, în Parcul care-i poartă numele și care cândva era grădina sa preferată. Vom fi onorați de prezența domnului Constantin Toma,…
Detalii