Autoritățile au impus restricții dure în cartierul Poștă din municipiul Buzău, care de ieri se află în carantină, după ce 19 persoane din zonă au fost disgnosticate cu noul coronavirus. Timp de două săptămâni, cei apoximativ 2.000 de locuitori ai cartierului vor trebui să poarte în permanență măști de protecție. De asemenea Prefectura Buzău a interzis vizitele și reuniunile de familie. Totodată, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în zona carantinată şi au afecţiuni cronice pot solicita medicului de familie prescripţie medicală on-line către cea mai apropiată farmacie din zona…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
ÎNTINERIRE CU DRUJBA, ÎN PARCUL CRÂNG
Sunetul dominant în Parcul Crâng, din Buzău, nu este, în această perioadă, cel al naturii, ci al drujbelor. Angajații societății Urbis Serv se ocupă de tăierea copacilor considerați periculoși pentru cetățeni. Acțiunea a demarat la sfârșitul săptămânii trecute și va continua până la jumătatea lunii mai. Primarul Constantin Toma spune că toți copacii tăiați vor fi înlocuiți, la toamnă, cu alții tineri. În același context, edilul anunță că Primăria Buzău are câteva proiecte prin care se dorește creșterea suprafețelor împădurite în municipiu. Acțiunea de tăiere a copacilor șubrezi din Parcul…
DetaliiMĂSURI ÎN CARANTINĂ
De ieri seară, nu se mai intră și nu se mai iese din cartierul Poștă, din Buzău, aflat în carantină totală pentru 14 zile, după diagnosticarea cu COVID a 20 de persoane. Excepție fac mașinile de aprovizionare cu alimente, utilitățile – în caz de avarie – și ambulanțele. În cadrul ședinței de astăzi a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, Primăria Buzău a dispus montarea unor covorașe impregnate cu dezinfectant în toate zonele de acces, atât la intrarea, cât și la ieșirea din cartier. Acestea vor fi amplasate și la…
DetaliiPOTOP ȘI STRĂZI INUNDATE
După luni bune de secetă cumplită, municipiul Buzău a fost lovit ieri după amiază de o furtună puternică și ploi torențiale, care au durat aproape două ore. Sistemul de canalizare din mai multe zone ale orașului a fost ineficient în fața potopului. Trotuarele și străzile din mai multe cartiere ale municipiului au fost inundate în doar câteva minute. Șoferii au circulat cu dificultate pe străzile Frăsinet și Chiristigii, acolo unde a fost necesar ca traficul să fie dirijat de către echipaje de poliție. Din cauza apei care a refulat din…
DetaliiCARANTINĂ ÎN FOCAR
Cartierul Poștă din municipiul Buzău a intrat în carantină pentru următoarele două săptămâni. Autoritățile au luat această măsură după ce 19 localnici au fost testaţi pozitiv cu COVID-19. Aceștia sunt rudele unui bărbat de 41 de ani care, de Paște, a mers în Ialomiţa pentru a-și vizita rudele. Acesta a contractat virusul de la socrul său, care a fost confirmat cu Coronavirus câteva zile mai târziu. Buzoianul a fost transportat la Institutul ,,Victor Babeş” din Capitală. Ulterior, toate rudele acestuia au fost plasate în izolare la domiciliu şi le-au fost…
DetaliiTERMOSCANNERE ȘI TERMOMETRE, ÎN LUPTA CU COVID
Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău a fost dotată, zilele trecute, cu un termoscanner care va fi folosit la triajul pacienţilor aflaţi în sala de aşteptare. Camerele video performante au fost instalate la intrarea în secţia UPU, în sala de aşteptare, iar monitorul de control este amplasat în camera de registratură. Aparatul măsoară pe loc temperatura pentru toate persoanele care trec prin dispozitiv, iar senzorul de alarmă se activează când detectează o temperatură a corpului mai mare de 37 de grade. Prin acest dispozitiv sunt monitorizaţi…
DetaliiPANDEMIA NU A OPRIT ȘANTIERELE
Epidemia de coronavirus nu a blocat lucrările de infrastructură în municipiul Buzău. În ultimele zile, de exemplu, s-a lucrat de zor la pasajul pietonal subteran de pe bulevradul Unirii, din zona Catedralei Sf. Sava. Primarul Constantin Toma spune că obiectivul va deschis în a doua parte a acestui an şi că acesta nu va fi doar un simplu pasaj, urmând a fi utilizat și ca spaţiu expoziţional. O altă investiție importantă derulată de Primăria Buzău în această perioadă este pasajul peste calea rutieră din zona Metalurgica, pasaj reconstruit de la…
DetaliiPIAȚA DACIA NU ÎȘI SCHIMBĂ DENUMIREA
Dacă alții se ceartă pe situația creată de pandemia de coronavirus, la Buzău, consilierii se ceartă pe denumirea pieței din centrul orașului. Este vorba despre propunerea prin care Piața Dacia urma să fie redenumită Piața Revoluției 1989. Protectul de hotărâre a fost inițiat de către consilierul local Silviu Roșioru împreună cu Asociația revoluționarilor „Club 22 Buzău”. Propunerea a fost lansată în dezbatere publică încă din luna februarie, însă mulți buzoieni au considerat inoportună schimbarea denumirii celui mai emblematic loc al municipiului. În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal de ieri, proiectul…
DetaliiUN NOU VICEPRIMAR
Fostul internațional Ion Viorel este, de astăzi, al doilea viceprimar al municipiului Buzău. Numirea s-a făcut prin votul majorității aleșilor locali, în cadrul ședinței Consiliului Local Muncipal. Doar 4 consilieri dintre cei 20 prezenți s-au opus numirii fostului fotbalist în funcția de viceprimar. Unul dintre cele două posturi de viceprimar al municipiului Buzău a rămas vacant în urmă cu un an și o lună, după demisia lui Andrei Neder, atunci membru ALDE și care între timp a devenit membru PNL. Celălalt post de viceprimar este ocupat de fostul jurnalist Ionuț…
DetaliiCEL MAI SIGUR ORAȘ
În plină pandemie, Buzăul a devenit cel mai sigur municipiu reședință de județ din țară. Este opinia primarului Constantin Toma, care consideră că numărul mic de persoane infectate cu noul coronavirus, se datorează, în mare măsură, modului în care s-a gestionat problema Covid-19 la Buzău. Datele zilnice furnizate de Grupul de Comunicare Strategică plasează Buzăul în topul județelor sigure în ceea ce privește răspândirea coronavirusului. Constantin Toma consideră că măsurile luate în municipiul Buzău în lupta anti-COVID au fost decisive în scăderea riscului de contaminare cu noul coronavirus. Edilul preciează…
Detalii