ORAȘUL BUZĂU ARE BUGET

Bugetul municipiului Buzău, pentru anul 2022, a fost aprobat! În comparație cu alți ani, când erau discuții aprinse pe marginea proiectului și, la final, chiar voturi împotrivă, proiectul de buget a primit, ieri, undă verde din partea tuturor celor 22 de consilieri locali prezenți la ședință, iar voturile au fost exprimate în doar câteva minute, fără alte discuții. Proiectul de buget propus inițial spre dezbatere publică a suferit însă modificări. Este vorba despre o serie de amendamente, mai exact 49, aduse de primarul Constantin Toma și care, supuse la vot,…

Detalii

PESTE 5000 DE „A.N.”-URI, ÎN SERTARELE POLIȚIȘTILOR

În ultimii ani, în sertarele polițiștilor din județul Buzău s-au adunat peste 5.000 de dosare cu autor necunoscut. Este vorba despre celebrele „A.N.-uri”, infracțiuni ale căror autori nu au fost identificați. Numărul cazurilor nerezolvate nu este deloc mic, însă conducerea poliției buzoiene precizează că obiectul acestor dosare îl constituie, în majoritate, infracțiuni mărunte, cum ar fie cele de furt și distrugere. Șeful Inspectoratului de Poliție Buzău, spune că multe dosare rămân nerezolvate pentru că, din motive obiective, cercetarea la fața locului nu conduce la indicii clare în privința identificării făptașilor.…

Detalii

POLIȚIA BUZĂU, „DEFICIT ISTORIC” DE PERSONAL

Criză tot mai accentuată de personal în Poliția buzoiană! Mai puțin de 80% dintre posturile prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție sunt ocupate în prezent. Situația nu pare să îl îngrijoreze însă pe șeful Inspectoratului. Comisarul șef Laurențiu Pantazi spune că situația se prezintă la fel de aproape șase ani, atunci când a demarat primul val de pensionări masive, iar activitatea nu a avut prea mult de suferit. Nici măcar angajările din sursă externă –  deloc puține în ultimii ani – nu au reușit să completeze schema de personal a…

Detalii

MOTIVE DE ÎNGRIJORARE PENTRU FERMIERI

Anul 2022 vine cu motive de îngrijorare pentru agricultorii buzoieni, în ciuda unui 2021 cu producții record de cereale! Culturile de primăvară ar putea avea de suferit, deoarece se anunță preţuri şi de patru ori mai mari pentru îngrăşămintele chimice, pe fondul exploziei prețurilor la gaze naturale. Cum România se bazează, în proproție de 80 la sută, pe fertilizatori pe bază de azot din import, efectele se vor simți din plin. Unele îngrăşăminte chimice au preţuri şi de 4 ori mai mari, față de anii trecuți. Consecinţele se vor vedea…

Detalii

POLIȚISTII LOCALI, PAZNICI LA PUBELE

Începând din această lună, polițiștii locali buzoieni au o nouă sarcină: să supravegheze pubelele subterane de gunoi. Asta, deoarece mulți buzoieni aruncă gunoiul „la gramadă”, chiar dacă aceste platforme au pubele separate în funcție de tipul de gunoi. Vizați de amenzi sunt și cetățenii care lasă gunoiul lângă pubele sau în spatele blocurilor. Cetățenii iresponsabili vor primi amenzi usturătoare, anunță primarul Buzăului. Tot din această lună, poliștii locali din Buzău au fost împărțiți în 12 sectoare. Fiecare cartier va fi deservit de către 4 polițiști, care vor avea sarcini atât…

Detalii

TOT MAI MULȚI MUNCITORI ASIATICI

Ministerul Muncii a dublat numărul avizelor pentru muncitorii care vin din Asia, pentru ca România să nu se adâncească și mai mult în criza forței de muncă. Numai la Buzău, sunt deja sute de muncitori asiatici pe șantiere, în restaurante și în fabrici. Din ce în ce mai mulți agenți economici din județ apelează la forță de muncă adusă din țări asiatice, pentru a-și menține afacerile în viață. Șase nepalezi sunt angajați la cea mai mare fabrică de conserve din România, Legume-Fructe Buzău. Toți sunt calificați, ca operatori de utilaje,…

Detalii

ACȚIUNI ÎN INTERESUL OAMENILOR

Reprezentanții Alianței pentru Unirea Românilor consideră că majorarea galopantă a prețurilor la energie, pe care o resimt, în prezent, toți românii, putea fi stopată încă din vară. Deputatul AUR, Nicolae Roman, i-a cerut, în scris, președintelui Senatului, Florin Câțu, explicații privind explozia prețurilor la gaze și curent electric, în contextul în care, în vară, Guvernul era condus chiar de liberal. Nicolae Roman este convins că Florin Cîțu putea evita majorarea prețurilor la energie, dacă ar fi luat de atunci măsurile necesare. În ceea ce privește activitatea sa parlamentară, în anul…

Detalii

TRUFANDALE ÎNTÂRZIATE DE GER

Din cauza gerului din ianuarie, trufandalele care trebuiau să fie deja în pieţele buzoiene nu s-au dezvoltat suficient şi nu pot fi culese. Agricultorii sunt nevoiţi să facă investiţii, pentru ca verdeţurile să nu îngheţe, iar când acestea vor ajunge pe tarabe, cel mai probabil peste două săptămâni, vor fi la preţuri mai mari. Doamna Dumitra este unul dintre renumiții legumicultori din Mărăcineni, care aprovizionează piețele din Buzău cu marfă proaspătă și sănătoasă. Salata, ceapa verde, spanacul și usturoiul sunt primele verdețuri produse în solarul din spatele casei. Ar fi…

Detalii

CALEA AVIATORILOR ȘI PARAȘUTIȘTILOR MILITARI

Buzoienii vor avea, din acest an, o nouă arteră modernă: „Calea aviatorilor și parașutiștilor militari”. Este vorba despre intrarea în oraș dinspre Mărăcineni, între podul peste râul Buzău și rondul din zona mall-urilor. Anunțul a fost făcut zilele trecute, de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei festivități de omagiere a celebrului parașutist român Grigore Baștan, cel care și-a desfășurat o mare parte a carierei la Buzău. Edilul Buzăului spune că artera va fi o replică aproape fidelă a Căii Eroilor, care a fost reabilitată în 2018. Constantin Toma spune…

Detalii

PLANURI PENTRU PARCUL CRÂNG

Pădurea Crâng a fost retrocedată autorităților locale, săptămâna trecută, iar Primăria Buzău are planuri mari în legătură cu viitorul ei. Mai întâi, în maxim 30 de zile de la aprobarea restituirii pădurii Crâng către municipalitatea buzoiană, Regia Națională Romsilva va trebui să definitiveze documentele de predare a celor 178 de hectare. Primarul Buzăului, Constantin Toma, îi asigură pe buzoieni că, după finalizarea transmiterii, va fi interzisă trecerea oricărei suprafeţe de pădure din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Buzău. Practic, niciun metru pătrat din pădure nu poate fi înstrăinat!…

Detalii