Buzoienii vor plăti taxe și impozite mai mici. Este decizia luată astăzi de Consiliul Local Municipal, care a modificat hotărârea inițială privind taxele și impozitele locale, după ce Guvernul a dat posibilitatea autorităților locale să intervină asupra nivelului dărilor locale, prin scăderea cotelor adiționale. Potrivit noii hotărâri, atât proprietarii clădirilor mai vechi de 50 de ani, cât și proprietarii de mașini vor plăti impozite mai mici. De asemenea, persoanele cu dizabilități vor beneficia de o serie de facilități. Posesorii de mașini care și-au achitat taxele vor avea de primit înapoi…
Read MoreCategorie: INFORMATIA DE BUZAU
URȘII, ÎN TOPUL SESIZĂRILOR
Urşii dau serios de furcă, nu numai buzoienilor din zona de munte a județului, ci și autorităţilor. Dovadă numărul de sesizări în urma cărora jandarmii buzoieni au fost nevoiți să intervină, pentru alungarea sau patrularea în zonele în care a fost anunțată apariția urșilor. De altfel, prezența sălbăticiunilor, în special a urșilor, s-a aflat în topul sesizărilor primite de jandarmi în 2025. În urma unei monitorizări efectuată, în 2025, Agenţia pentru Protecţia Mediului Buzău a constatat că în pădurile din judeţ trăiesc aproape 1.500 de urşi. Specialiștii în domeniu atrag…
Read MoreSFECLA DE ZAHĂR, UN NOU „TREND” ÎN AGRICULTURĂ
După o pauză de aproape 30 de ani, cultura sfeclei de zahăr revine în atenția fermierilor din județul Buzău, fiind considerată una dintre cele mai profitabile culturi tehnice, capabilă să aducă satisfacții financiare mari. Interesul pentru această cultură este dat de potențialul său ridicat de producție și de tehnologiile moderne de cultivare. Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că zona Țintești, în ciuda terenului zlotos, pare să fie una dintre cele mai propice din județ pentru cultivarea sfeclei de zahăr. Faptul că această cultură renaște din propria cenușă o arată cantitatea…
Read MorePROVOCAREA ANULUI 2025
Menținerea la un nivel acceptabil a deficitului de personal a reprezentat, anul trecut, o adevărată provocare pentru Jandarmeria Buzău. Reprezentanții instituției recunosc că, în prezent, sunt ocupate doar 73,81% din posturi. Cauza crizei de personal este una simplă – pensionările, un fenomen cu care se confruntă mai toate instituțiile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, la Jandarmeria Buzău au ieșit din sistem 25 de persoane, iar numărul celor angajați a fost unul redus. Deși procentul deficitului de personal este de peste 25%, conducerea Jandarmeriei dă asigurări că misiunile au fost…
Read MoreUN CUTREMUR DEVASTATOR
S-au împlinit 49 de ani de la cutremurul din 1977, un seism care a marcat profund istoria României. Pe 4 martie 1977, pământul s-a cutremurat puternic, iar zgomotul înfiorător care a însoțit seismul a rămas în memoria colectivă a celor care l-au trăit. Această amintire încă vie pentru mulți dintre râmniceni evocă momente de groază trăite la acea vreme. Seismul, cu o magnitudine de 7,4 grade pe scara Richter, a zguduit puternic întreaga țară timp de aproximativ 56 de secunde. România a fost lovită în acea toamnă de unul dintre…
Read MoreVIZITĂ IMPORTANTĂ
Vizită importantă a ambasadorului Japoniei în România, Takashi Katae, la Buzău. Acesta s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, discuțiile vizând în special exporturile și investițiile în fabrici noi. Cei doi au vorbit și despre organizarea la Buzău a unui forum de cooperare economică care să pună față în față administrația și firmele private din ambele țări. De asemenea, ambasadorul Japoniei s-a arătat extrem de interesat și de vinurile produse în județ. Vizita ambasadorului a continuat la Banca de Resurse Genetice Vegetale, unde cercetătorul Costel Vânătoru i-a prezentat excelenței…
Read More”AMENDATE” CU MĂRȚIȘOARE
Prima zi de primăvară din acest an a adus zâmbete și surprize plăcute pe străzile din municipiul Buzău. Polițiștii au lăsat pentru câteva ore activitățile obișnuite și au oferit mărțișoare, flori buzoiencelor aflate la volan, în autobuz sau pe trotuare. Oamenii legii au oprit în centrul municipiului, în zona Arhiepiscopiei, și au “amendat” cu flori și mărțișoare sute de doamne și domnișoare aflate prin zona centrală. Polițiștii nu au oferit cu drag doar flori și felicitări, ci și sfaturi preventive pentru buzoience. În această misiune specială ei au avut și…
Read MoreUN TOP RUȘINOS
Violența domestică rămâne o problemă majoră în județul Buzău, iar statisticile recente indică un fenomen îngrijorător, ce-l plasează în top 5 județe, la nivel național. În 2025, polițiștii buzoieni au intervenit la peste 6.000 de sesizări privind fapte de violență domestică, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 16-17 intervenții pe zi. Cazurile de violență în familie sunt raportate frecvent atât în mediul urban, cât mai ales în zonele rurale. În funcție de gravitatea cazurilor, pentru protejarea victimelor, autoritățile au dispus sute de ordine de protecție. Vizavi de montarea brățărilor…
Read MoreIDEI PENTRU O ȘCOALĂ PE GUSTUL LOR
În loc să primească soluții gata făcute, liceenii buzoieni au fost ei înșiși arhitecții schimbării. Ei au identificat nevoile colegilor, au generat idei, le-au prezentat și, cel mai important, le-au și implementat. Experiența a avut loc în cadrul proiectului „Reimagine Education – Să ne reimaginăm educația”, implementat de Federația „Coaliția pentru Educație” și cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+. Proiectul s-a desfășurat în perioada aprilie 2025 și februarie 2026, și a implicat peste 300 de elevi din opt licee din județul Buzău. Ideea proiectului a pornit de la un…
Read MorePOLIȚIȘTII LOCALI, O PROBLEMĂ SPINOASĂ
La Buzău, ordonanța emisă de Guvernul Bolojan scoate din nou pe tapet problema polițiștilor locali. Actul guvernamental le dă ,,speranțe” autorităților locale să mai reducă din numărul de angajați din Poliția Locală, până în vara acestui an. Constantin Toma declară că legea obligă primăriile să aibă un singur polițist local la 1.200 de locuitori. La un simplu calcul, reducerea de personal ar fi una semnificativă. Edilul anunță că ceva polițiști locali vor mai exista, dar aici se pune problema ce atribuții vor avea. Pe de altă parte, se ia în…
Read More