Autobuzele electrice din Râmnicu Sărat au fost testate cu succes și vor circula, în curând, pe străzile orașului. Potrivit autorităților locale, autobuzele funcționează din punct de vedere tehnic, dar este funcțional și sistemul care gestionează traficul. Mai trebuie făcut un singur pas: toate primăriile care fac parte din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară a Transportului Public din Râmnicu Sărat – ATRAS trebuie să aprobe în consiliile locale hotărâri prin care autobuzele vot fi date în administrare societății TUC Râmnicu Sărat. Mijloacele de transport în comun au fost achiziționate prin fonduri europene, în urma…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE RÂMNIC
BUGETE PENTRU O BUNĂ FUNCȚIONARE
Unitățile de învățământ din municipiul Râmnicu Sărat vor avea la dispoziție, în acest an, sumele necesare unei bune funcționări, dar și pentru a realiza unele investiții. Peste 12.000.000 de lei este bugetul propus, anul acesta, pentru unitățile de învățământ preuniversitar din Râmnicu Sărat. În timp ce unele școli au prins în lista de investiții continuarea unor lucrări sau reparații, alte și-au propus achiziția unor containere, a unor sisteme de alarmare și antiefracție, precum și achiziția unor centrale termice. În muncipiul Râmnicu Sărat funcționează 12 unități de învățământ și structurile componente…
DetaliiLUPTĂ APRIGĂ
Independentul Nicușor Dan, care a fost susținut de USR, PNL și de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, a devenit noul șef al statului, în urma celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. El a obținut 53,6 la sută dintre voturile valabil exprimate. față de contracandidatul său, liderul AUR, George Simion care a adunat doar 46,4 de procente. În județul Buzău, prezența la vot a fost de 55,96 la sută, față de 49,98% la primul tur. Peste 100.000 din cei 203.111 de alegători l-au preferat pe George Simion…
DetaliiSPERĂ LA MAI BINE
Primarul municipiului Râmnicu Sărat speră ca lucrurile să meargă într-o direcție bună, după alegerile de duminică, și toată lumea să se bucure de liniște și stabilitate, după o îndelungată perioadă de frâmântări. Sorin Cîrjan mulțumește râmnicenilor pentru că nu au fost înregistrate incidente pe perioada celui de-al doilea tur de scrutin al prezidențialelor. Șeful administrației din Râmnicu Sărat consideră că noul președinte trebuie să fie un arbitru și, împreună cu Parlamentul, să facă posibilă formarea unui Guvern, astfel încât toată lumea să se apuce de treabă. Edilul spune că toți…
DetaliiEXPOZIȚII ȘI SURPRIZE LA „NOAPTEA MUZEELOR”
Zeci de râmniceni, și nu numai, s-au bucurat, și în acest an, de un eveniment cultural deosebit organizat, de Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu”. Iubitorii de cultură din Râmnicu Sărat au participat, sâmbătă seară, la „Noaptea Muzeelor,, , eveniment ajuns la cea de-a XXI-a ediție și desfăşurată sub egida „Mai aproape de oameni într-o noapte de mai”. Publicul a putut admira patrimoniul local, în cele doua spații de referință pentru istoria, tradiția, arta și cultura râmniceană: Stăreția în care își are sediul Muzeul, precum și Casa Domnească Brâncovenească, din cadrul Complexului Brâncovenesc.…
DetaliiMAI PUȚINI LA VOT
Prezență mai slabă la urne, după amiază, în secțiile de votare de lângă Rm. Sărat. După prânz, în localitățile Topliceni și Poștă secțiile de votare erau mai mult goale. Mulți dintre alegătorii din Topliceni au venit la vot de dimineață, preferând ca restul zilei să și-l petreacă alături de familie mai ales că și vremea a fost frumoasă. Puținii alegători prezenți, după amiază, în sectia de votare din Poștă, își pun mari speranțe în opțiunea lor și într-un trai mai bun. Ca și în alți ani, o prezență mai mare la…
DetaliiPREZENȚĂ BUNĂ
Mulți dintre localnicii din comuna buzoiană Podgoria au ajuns la urne încă de la primele ore ale dimineții, înainte să ajungă la slujba de la biserică. Ei spun că s-au grăbit să își exercite dreptul la vot, pentru ca apoi să își vadă de treburi, ca într-o zi de duminică. Oarecum surprinzator, în prima parte a zilei, la urne au venit nu doar vârstnici, ci și mulți tineri. Multi alegatori au venit la vot impreună cu membrii familiei. Ei spun că își pun mari speranțe în viitorul președinte dar mai ales își…
DetaliiSECȚIE PALIATIVĂ LA SPITAL
Spitalul Municipal Râmnicu Sărat va avea o secție de îngrijiri paliative, destinată bolnavilor cu afecțiuni cronice sau aflați în stadii terminale. Consiliul Local Municipal a aprobat, recent, documentația și indicatorii tehnico-economici, precum și cheltuiele legate de realizarea investiției. Directorul medical al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat consideră că existența unei secții de îngrijiri paliative este extrem de importantă, nu doar pentru pacienții grav bolnavi, ci și pentru familiiile acestora. Medicul afirmă că noua secție din Rm. Sărat va acorda servicii de îngrijire a pacienților, dar și de consiliere psihologică pentru bolnavi…
DetaliiANCHETE SOCIALE, ÎN PLINĂ DESFĂȘURARE
Realizarea anchetelor sociale în rândul beneficiarilor ajutorului pentru încălzirea locuinței este în plină desfășurare la Râmnicu Sărat. O dată la șase luni, Direcțiile de Asistență Socială au obligația de merge la domiciliul beneficiarilor pentru a efectua anchete sociale pentru toate cererile depuse. În municipiul Râmnicu Sărat au fost aprobate aproape 1.600 de cereri pentru acordarea ajutoarelor în vederea încălzirii locuinței. Ajutorul pentru încălzirea locuinței s-a acordat pentru perioada sezonului rece.
DetaliiSECȚIE ,,RESUSCITATĂ”
Consiliul Județean Buzău a decis să ia măsuri pentru a mai reduce din numărul mare de pacienți care vin zilnic la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean și sufocă secția. Mai exact, autoritățile buzoiene au în vedere resuscitarea secției Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. Această secție a fost funcțională în urmă cu aproape 15 de ani, dar a fost desființată și transformată în cameră de gardă, din cauza lipsei de medici urgentiști care să asigure permanența. Ideea resuscitării secției UPU din Râmnicu Sărat se află,…
Detalii