Spitalul Municipal Râmnicu Sărat nu poate fi transformat din nou în unitate suport Covid, pentru că pacienții cronici nu trebuie abandonați. Este opinia primarului Sorin Cîrjan, care spune că autoritățile din Râmnicu Sărat vor susține, prin toate mijloacele, funcționarea normală a spitalului, astfel încât să fie asigurate servicii medicale, atât pacienților Covid, cât și a celor non-Covid. Direcția de Sănătate Publică Buzău a transmis, ieri, Spitalului Municipal Râmnicu, o adresă prin care a solicitat modificarea numărului de paturi destinate pacienților infectați cu coronavirus. Edilul muncipiului amintește faptul că reprezentanții Ministerului…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE RÂMNIC
ÎNCĂLZIREA ȘCOLILOR, LA LATITUDINEA DIRECTORILOR
La Râmnicu Sărat, furnizarea căldurii în școli depinde de decizia conducerii unităților de învățământ. Precizarea aparține primarului Sorin Cîrjan care spune că doar directorii hotărăsc momentul în care clasele vor fi încălzite. Primarul Râmnicului precizează că temperatura în clase variază de la o școală la altă, în funcție de gradul de izolare termică a unității de învățământ. Sorin Cîrjan consideră că reprezentanții școlilor trebuie să ia toate măsurile necesare, pentru a asigura confortul elevilor, mai ales în contextul pandemic actual. În perioada următoare, meteorologii anunță o răcire accentuată a vremii,…
DetaliiSALUBRIZARE ATRIBUITĂ PRIN LICITAȚIE
Autoritățile din Râmnicu Sărat doresc concesionarea activităților de salubrizare ce vizează măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice. Contractul de concesiune a acestui serviciu va fi atribuit prin licitație deschisă. Consiliul Local Municipal a aprobat recent documentația privind stabilirea procedurii de atribuire. Măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice din Rm. Sărat are ca scop menținerea curățeniei pe domeniul public, dar și asigurarea sănătății populației și protejarea mediului înconjurător.
DetaliiARDEREA VEGETAȚIEI USCATE, INTERZISĂ!
Nu mai incendiați vegetația uscată din curți! Apelul aparține Poliției Locale din Rm Sărat și este adresat locuitorilor orașului care locuiesc la case. Polițiștii avertizează că incendiile de vegetaţie uscată se pot propaga la locuinţe, anexe și depozite de furaje, punând în pericol viața oamenilor și provocând pagube serioase. Reprezentanții Poliției Locale Râmnicu Sărat amintesc cetățenilor că astfel de incendii au creat în trecut panică și numeroase probleme unor locuitori ai orașului. Ei îi sfătuiesc pe râmniceni să apeleze Dispeceratul Poliției Locale, la numărul, 0238560101, dacă sunt martorii unui incendiu.…
DetaliiBUGET CONTROVERSAT
Rectificarea bugetului societății Acvaterm Rm. Sărat, aprobat recent de Consiliul Municipal, stârnește controverse. Deși rectificarea a fost votată în unanimitate, unii consilieri au avut reproșuri. Consilierul PNL Dan Manciulea s-a arătat nemulțumit de modul în care conducerea societății a întocmit bugetul. Tot el a precizat că bugetul a fost diminuat pentru că Acvaterm a încasat mai puțini bani decât și-a propus din închirierea către cetățeni a unui număr de parcări pe străzile reabilitate prin proiecte europene și devenite eligibile la sfârșitul anului trecut. Tot în cadrul Consiliului Municipal Rm. Sărat,…
DetaliiO NOUĂ CLASĂ POSTLICEALĂ
Liceul Tehnologic Economic ,,Elena Matei Basarab” Râmnicu Sărat intenționează să înființeze, în acest an școlar, o clasă de învățământ postliceal cu specializarea contabilitate. Reprezentanții unitații de învățământ afirmă că au făcut demersurile în acest sens, iar acum așteaptă ca administrația locală să aloce suma necesară pentru autorizarea provizorie. Rezultatele slabe înregistrate, anul acesta, la examenul de bacalaureat au determinat conducerea liceului să ia în calcul posibilitatea înființării unei clase de învățământ postliceal. În învățământul postliceal se pot înscrie absolvenții de liceu cu sau fără diplomă de bacalaureat, admiterea realizându-se în…
DetaliiPOVESTE DE GROAZĂ
Atenție, detalii care vă pot afecta emoțional! O poveste de groază vine din comuna buzoiană Puiești! Un individ şi-a ţinut ascunsă mama moartă, aproape jumătate de an, ca să-i încaseze pensia. Bărbatul care a ascuns cadavrul mamei sale se numește Ginel Stegaru, are 51 de ani, și trăiește muncind cu ziua prin sat. Până în luna aprilie, trăia din pensia bătrânei, de 800 de lei. Moartea femeii de 90 de ani și perspectiva pierderii brumei de bani i-au luat minție lui Ginel. El s-a decis să-i ascundă cadavrul și să…
DetaliiÎN SCENARIUL ROȘU
Și municipiul Râmnicu Sărat intră în scenariul roșu după ce incidența cazurilor de infectări cu noul coronavirus a depășit cifra de 3 la mia de locuitori. Comitetul Local pentru Situații de Urgență a analizat, ieri, măsurile dispuse la nivel național și județean, care vor avea aplicabilitate și pentru locuitorii Râmnicului. Purtarea măștii și distanțarea socială sunt măsuri menite să limiteze numărul de infectări. De asemenea, fiecare locuitor al orașului trebuie să fie atent la modul în care se protejează. Primarul municipiului Buzău a solicitat conducerii unităților de învățământ să monitorizeze…
DetaliiANIVERSAȚI LA NUNTA DE AUR
41 de cupluri care au împlinit sau împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie au fost aniversate, la sfârșitul săptămânii, de Primăria Râmnicu Sărat. Premierea cuplurilor aflate la nunta de aur, a avut loc la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”. Seniorii din Rm. Sărat au primit din partea Consiliul Municipal Râmnicu Sărat diplome de onoare, dar și o sumă în valoare de 1.000 de lei. De asemenea, cuplurile din Rm. Sărat care sărbătoresc nunta de aur au mai avut parte de o surpriză din partea administrației locale: un concert susținut de îndrăgita…
DetaliiDE ZIUA EDUCAȚIEI
Inițiativă, recunoștință și muncă în echipă, astăzi, de Ziua Mondială a Educației, la Liceul Tehnologic Economic ,,Elina Matei Basarab” din Râmnicu Sărat. În cadrul unei festivități, conducerea unității de învățământ și-a exprimat simbolic aprecierea față de firmele cu care colaborează în realizarea stagiilor de pregătire practică a elevilor. Firmele partenere au primit din partea liceului diplome de merit pentru implicarea și deschiderea pe care au avut-o față de elevi de-a lungul anilor. Acțiunea s-a încheiat într-o ,,atmosferă dulce”, Ziua Mondială a Educației fiind un moment potrivit pentru lansarea unei rețete…
Detalii