Page 3 - SCURT PE 2 nr. 615
P. 3
scurt 3_jurnal pag 1 09.03.2023 13:04 Page 1
10 - 16 martie 2023
www.scurtpe2.ro iNterviu 3
Dr. Dana Gabriela Marinescu, medic primar
diabetolog, din cadrul SJU Buzău:
,,există un avantaj
dovedit clar,
prin studii, în ceea ce
priveşte perioadele
când se ţine post”
n a început Postul Paștelui, care durează 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului. este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de
ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește. Medicii atrag atenția că, atât postul Paștelui, cât și celelalte posturi de peste an sunt perioade
delicate pentru organism, în cazul celor care țin să respecte tradiția. Mai multe, însă, despre alimentaţia din timpul postului aflăm de la dr. Dana
Gabriela Marinescu, medic primar Diabet Zaharat, Nutriţie şi boli Metabolice, din cadrul spitalului Judeţean de urgenţă buzău, care a fost de acord să
răspundă la câteva întrebări, în cadrul unui interviu oferit cu sprijinul purtătorului de cuvânt al sJu, adriana bunilă:
R Dana barbu că alimentația lor nu trebuie să fie un regim vegetarian echili- D.M.: În timpul postului trebuie
lipsită de nutrienți. De asemenea, să facem tot posibilul pentru a avea o
reporter: Ce ar trebui să mân - copiii și adolescenții au voie doar la brat are următoarele riscuri şi dieta echilibrată. Sfatul meu este să
căm în această perioadă ca să nu câteva zile de post, pentru că au beneficii: mizăm pe varietate, incluzând fructe,
ne lipsim organismul de vitami - nevoie de hrană corespunzătoare, fi - legume și leguminoase, cereale, nuci
ne? ind încă în creștere. Pacienții care • scăderea riscului de diabet tip și semințe. Pentru a oferi organismu-
2 şi obezitate;
Dana Marinescu: Având în ve de - suferă de TBC, diabet și boli metabo- • scăderea apariţiei mortalităţii lui nutrienții necesari în timpul postu-
re că în post se limitează aportul de lice, anemii, boli psihice și nici per- prin cardiopatie ischemică; lui asigurați-vă că includeți în dieta
car ne, ouă, lapte, pește, cele mai frec - soanele în vârstă nu ar trebui să țină • scăderea riscului pentru di- dumneavoastră următoarele alimente:
ven te deficite apar în randul consti - post mai mult de 5 zile, însă asta nu verse cancere; legume - 2 ½ căni pe zi; fructe - 2 căni
tuenților acestora, anume ami no acizii înseamnă că se pot lipsi de postul • Creşterea riscului de anemie, pe zi; cereale - 180 gr pe zi; alimente
esențiali, vitaminele din gru pul B, vi- spiritual și de rugăciuni. prin deficitul de fier şi de vita- bogate în proteine - 85 gr pe zi; uleiuri
tamina D pe care o luăm din pește și mina b12; vegetale - 27 gr pe zi. Prin urmare,
din ouă. Aminoacizii esentiali lyzina, rep.: Care sunt efectele alimen - • Creşterea riscului de osteo po - bine echilibrată alimentația de post
methionina, triptofan, treonina sunt tației bazate doar pe fructe, le gu - roză, prin deficitul de calciu şi poate asigura toți nutrienții de care
câteva exemple de aminoacizi esen - me, soia pe o perioadă mai vitamina D; avem nevoie.
țiali care pot lipsi din alimentația de în de lungată de timp, așa cum este • Creşterea riscului de
post. Consumând soia, tofu, linte, Postul Paștelui? hipotiroie, prin deficitul de iod. rep.: Ce se întâmplă atunci când,
nuci, semințe, quinoa și cereale putem D. M.: Există un avantaj dovedit după o perioadă îndelungată în
suplini aceste deficite. Incluzând în clar prin studii în ceea ce priveşte soia, de exemplu. Poți combina și mai care am ținut post, intrăm direct
alimentație nuci, seminte de in, de regimul vegetarian sau perioadele multe surse de proteine incomplete, în masa îmbelșugată? Cum putem
chia sau de cânepă, putem recupera când se ţine post. Alimentele de origi - face o trecere mai ușoară?
din acizii omega 3 și 6, pe care îi pier- ne vegetală contribuie la modificarea pentru a obține una completă: cereale D.M.: Pentru că Postul Paștelui
dem prin eliminarea unor alimente, în mediului intern spre latura alcalină, integrale (orez brun, cușcuș, pâine din durează foarte mult, este posibil să
perioada de post. care stimulează procesele de imuni- faină inte gra lă) + fasole, mazăre, lin - exagerăm cu mâncarea la masa de
În ceea ce privește vitaminele și tate. Este un lucru foarte bun pentru te, năut; semințe și nuci + fasole, ma - Paște. Pentru a evita diverse probleme
mineralele, studiile au arătat că apor- că întăreşte capacitatea corpului de a zăre, linte, năut. Prin urmare, un digestive, ar trebui să ținem cont de o
tul de vitamine din grupul B, mai ales lupta cu orice boală. Din acest motiv prânz compus din humus pe pâine in - serie de sfaturi și trucuri, astfel încât
B2 – riboflavina și B 12 – ciancobala - nu sunt recomandate regimurile dras- tegrală, cu o salată de fasole și ulei să ne bucurăm de sărbători frumoase
mina scade. De asemenea, atenția tre- tice, care conţin doar proteine. Un alt pre sat la rece îți va aduce aportul să - și liniștite în familie. Pentru cei cu o
buie îndreptată spre deficitul de efect benefic al regimului vegetarian nătos de proteine și aminoacizi bilă leneșă sau alte probleme diges-
vi ta mina D, iod, calciu, zinc și fier. Vi- asupra organismului este faptul că esențiali pentru ziua respectivă. tive este recomandat ca, înainte de
taminele B pot fi suplinite prin su pli - supunem organismul unui efort mai masa de Paște, să ia un preparat care
mente, murături și drojdie. Surse mic la digestie. Fibrele consumate rep.: Care sunt cele mai bune stimulează secreția și excreția de bilă
vegetale excelente de fier sunt legu me - sunt bune pentru detoxifierea orga - asocieri de alimente? Dar cele mai - ceai, comprimat, tinctură - de an ghi -
le verzi, nucile, semințele de chia. Fa- nismului şi diminuează riscul apariţiei nereușite? nare, cicoare, sunătoare sau păpădie.
solea și nucile conțin zinc, iar calciu unor afecţiuni, cum ar fi hipercoles-
găsim în conopidă, broccoli, varză, terolemia, diabetul zaharat, hiperten- Ce ar trebui să faCeți:
spanac și tofu. Cartofii, afinele, sarea siunea arterială şi cancerul de colon. - să împărțim alimentele consistente, care sunt destul de calorice, de la
iodată ne furnizează iodul de care avem De asemenea, regimul poate ajuta masa de Paște în mai multe mese;
mare nevoie, iar pentru vitami na D ar şi cu afecţiunile cardio-vasculare, prin - să nu amestecăm prea multe preparate la aceeași masă;
trebui folosite suplimente și o ex punere consumul mare de legume şi fructe, - ouăle fierte moi sunt mai ușor digerabile;
la soare cel puțin 15 minute pe zi. care conţin o cantitate mare de anti - - să evităm ouă cu maioneză, salata de boeuf, alcoolul;
oxidanţi. - să nu mâncăm dulcele imediat – cozonac, pască, ciocolată – să așteptăm
rep.: În contextul în care Postul câteva ore după masă;
Paștelui este cel mai dur, căror rep.: Cu ce am putea să înlocuim - friptura de miel este destul de indigestă – să nu o amestecăm cu cartofi
per soane le este contraindicat? carnea, care, așa cum știm, este o prăjiți, orez sau paste; în schimb, putem folosi ca garnitură o salată de
D.M.: Postul alimentar nu este sursă importantă de proteine? crudități, murături în saramură sau stufat;
pentru toată lumea. E de la sine în țe - D.M.: Surse vegetale complete de - să profităm de verdețurile de primăvară;
les că gravidele și mamele care alăp - proteine (care conțin toți cei 9 amino - - să ajutăm digestia după masă, cu un ceai digestiv (de anason, de ghim-
tează au interdicție la post, din cauza acizii esențiali) sunt hrișca, quinoa și bir, ceaiul verde).