Page 6 - SCURT PE 2 nr. 741
P. 6
6 29 august - 4 septembrie 2025 SPoRt www.scurtpe2.ro
CSM Râmnicu Metalul, în căutare de
Sărat,
în seria a II-a, puncte la Afumați
din Liga 3
Singura reprezentantă a Bu-
zăului, în noul sezon al ligii a 3-a, Metalul Buzău va în-
CSM Râmnicu Sărat, va evolua tot tâlni sâmbătă, de la ora
11.00, formația CS Afu -
în seria a II-a, ca și anul trecut.
Echipa din Rm. Sărat va avea câ- mați în cadrul etapei a
teva colege noi de serie, precum 5-a din cel de-al doilea
Oțelul 2, Petrolul 2, sau CS eșalon fotbalistic al țării.
Păulești. În schimb, din serie au Cele două echipe vin
dispărut Voința Limpeziș, Viitorul după rezultate diametral
Onești, CSM Adjud și Aerostar opuse. Buzoienii au pier-
Bacău, utimele două relocate în dut pe teren propiu în
seria I. etapa trecută, iar CS Afu -
CSM Rm. Sărat va debuta în mați a câștigat în depla-
noul sezon cu un meci în depla- sare la CSM Slatina. Se
sare, pe terenul celor de la Liești, anunță un meci disputant
una dintre cele mai vechi echipe pentru că Metalul se va
din serie. Primul meci „acasă” este duce după puncte în timp
programat o săptămână mai târziu, ce gazdele vor să continue
cu Unirea Braniștea. Atât Sporting șirul evoluțiilor bune și
pe teren propriu.
Meci pierdut ricol poarta adversă. tin Robu la clubul din Capitală, pen-
Același Adrian Moldovan a șutat
pe final din șase metri cu stângul, mult peste tru 200.000 de euro.
Metalul a transmis că în nego-
Pas cu stângul pentru Metalul poartă. Ultimul sfert de oră a cieri a fost vorba de 200.000 de euro,
Buzău, pe teren propiu. Buzoienii au aparținut Corvinului. Hunedorenii au dar suma totală era reprezentată nu
pierdut la limită, 0-1, contra Corvinu- mai avut o șansă bună de a înscrie doar de achiziționarea lui Robu, ci și
lui, o echipă care nu a primit gol până după o lovitură liberă. Oaspeții au anumite clauze din contractul dintre
acum. reușit, totuși, să puncteze, cu cinci cele două cluburi.
Prima repriză a fost oarecum minute înainte de final, în urma uunui Valentin Robu a fost unul dintre
echilibrată, cu o dominare sterilă a contraatac rapid. O pasă lungă care a cei mai interesanți fotbaliști ai sezo-
oaspeților. Hunedorenii au avut pose- traversat terenul, l-a găsit pe Pârvu- nului trecut de Liga 2. În vârstă de 22
sia, dar fără să-și creeze mari ocazii. lescu la 40 de metri de poarta buzoie- de ani, atacantul Metalului Buzău a
Nici Metalul nu a fost periculoasă, iar nilor, iar jucătorul s-a debarasat de atras atenția mai multor formații din
echipele au intrat la cabine fără să Olaru și a centrat în fața porții. Bu- SuperLiga României, cum ar fi Di-
modifice tabela de marcaj. ziuc a reluat imparabil din plonjon, cu namo și Oțelul Galați. Și echipele
capul.
Partea a doua a fost mai dina- Farul Constanța și Sepsi și-au trimis
Corvinul s-a impus, astfel, la li-
mică, semn că ambele formații ăși do- mită, pe final, bifând al treilea succes scouterii să îl urmărească pe Robu,
Liești cât și Braniștea sunt repre- reau victoria. Tot Corvinul a avut în acest sezon. dar acestea nu au intrat în discuții cu
zentante ale Galațiului, județ care prima mare ocazie de a modifica ta- clubul buzoian pentru o posibilă mu-
are trei echipe în serie. bela, după un penalty dictat mult prea Valentin Robu, tare a vârfului.
Noul sezon de Liga III va în- ușor de centralul partidei, la un pre- în vizorul echipelor Cert este că, indiferent de suma
cepe pe 29 august 2025 și se va în- supus fault comis de Adrian Moldo- din SuperLigă de transfer a lui Valentin Robu, Me-
cheia cu finala pentru stabilirea van. A executat Bradu, însă șutul talul Buzău va ceda 50 la sută din
celei de-a cincea echipe promovate acestuia, destul de slab, a fost reținut Metalul Buzău neagă informația bani fostei echipe a acestuia, Dacia
în Liga II, în data de 6 iunie 2026. de portarul Iulian Dinu. În minutul 70 vehiculată de clubul Dinamo Bucu - Unirea Brăila, formație care acum ac-
a fost rândul Metalului să pună în pe- rești în privința transferului lui Valen- tivează în Liga 3.
Pompiliu Stoica antrenează în Liga 3 Dezamăgire
Unul dintre cei mai buni Târgu Jiu sau Universitatea în Supercupa României
fotbaliști pe care i-a dat vreo- Cluj. Tot la Vălenii de Munte
dată Buzăul, Pompiliu Stoica a jucat Arnăutu, atacant al Handbal Club Buzău n-a reușit să câștige niciun meci
antrenează în Liga a III-a. Metalului Buzău în sezoanele în Supercupei României, un format cu patru echipe.
Este vorba despre o echipă în care alb-albaștrii jucau la Mai întâi, buzoienii au pierdut semifinala cu Minaur
nou-promovată, Teleajenul Liga a III-a. Baia Mare. După o pri mă repriză echilibrată, în cheiată la
Vălenii de Munte. Prahovenii Pompiliu Stoica este po- egalitate, jucătorii de la Handbal Club l-au făcut mare pe
au decis să schimbe conduce- sesor al licenței UEFA, având tânărul portar de la Minaur. S-a terminat 28 la 27 pentru
Minaur, scor care a trimis echipa buzoiană în finala mică.
rea tehnică, co optându-l pe și o școală de fotbal care-i Handbal Club a întâlnit Potaissa Turda, iar prima re-
fostul interna țio nal buzoian. poartă numele. El a mai avut priză s-a încheiat tot la egalitate, 15-15. În a a doua re-
Teleajenul a fost una din- câteva experiențe scurte, de priză, buzoienii au repetat scenariul din semifinale și au
tre cele mai cunoscute for ma - antrenor, inclusiv la Buzău, la ratat din nou prea mult. În ciuda ratărilor, Handbal Club
ții din Liga a IV-a, având în Viitorul. Ca jucător, a avut o a reușit să anuleze o diferență cinci goluri, revenind nes-
com po nen ță câțiva fotbaliști carieră impresionantă, îmbră- cova, Astra și Gloria Buzău. perat în meci. În ultimele momente ale partidei, buzoie-
cu nos cuți, precum Bănel când inclusiv tricoul națio - Cele mai mari satisfacții le-a nilor le-a lipsit însă luciditatea, iar Potaissa s-a impus cu
Nicoliță sau Bogdan Șandru, nalei de opt ori. Buzoianul a avut, însă, pe când juca la 32-30.
jucător care a evoluat acum jucat la Petrolul, AEK Lar- Steaua, cu care a cucerit două Handbal Club rămâne, astfel, doar cu experiența de
câțiva ani buni la Pandurii naca, Tom Tomsk, FC Mos- titluri de campion. a fi participat în premieră la Supercupa României.
Pentru abonamente:
Liga 1 e la noi! 0238/569.898 0338/568.000