Page 4 - SCURT PE 2 nr. 704
P. 4

scurt 4_jurnal pag 1  28.11.2024  14:11  Page 1


          4     29 noiembrie - 5 decembrie 2024       iNfoRMAțiA DE BUZăU                                    www.scurtpe2.ro





          Asfaltări în județ                           Parada de 1 Decembrie,

          și pe timp de iarnă

          Dana BARBU                                                pe Calea Eroilor

             Lucrările de refacere a drumurilor din județul
          Buzău continuă fără probleme, atâta timp cât vre-
          mea o va permite. Este anunțul vicepreședintelui
          Consiliului Județean, Adrian Petre, care speră ca,
          în scurt timp, să fie inaugurați și cei 21 de kilo-
          metri  din  drumul  județean  203L  Cozieni  –
          Bozioru – Brăești. Contractul de proiectare și de
          execuție pentru această investiție a fost semnat în
          vara  anului  2019,  iar  durata  finalizării  era  de
          maxim 3 ani. De atunci au trecut 5 ani, semn că
          lucrările au înaintat în pași de melc. Investiția s-a
          ridicat la peste 50 de milioane de lei și s-a realizat
          prin Programul Național de Dezvoltare Locală II,
          derulat  de  Ministerul  Dezvoltării  Regionale,
          Administrației Publice și Fonduri Europene.
             La fel de greu înaintează și proiectul privind
          reabilitarea drumului judetean care duce la Vul-
          canii Noroioși. De luni bune, investiția este blo -
          cată din cauza unor contestații depuse de firmele
          participante la licitații. Pe de altă parte, condu -
          cerea Consiliului Județean Buzău anunță închi -
          derea unor zone de drumuri județene, atunci când
          se vor semnala condiții vitrege pentru a fi tranzi-  Dana BARBU                          ment vor participa doar militarii Garnizoanei Buzău,
          tate.                                                                                    fără ca momentul să conțină și parada tehnicii mili -
             Judeţul Buzău este străbătut de aproximativ  Schimbare de program, în municipiul Buzău, de  tare, decizie luată în contextul organizării, în aceeași
          1.000 de km de drumuri judeţene. Multe dintre  Ziua Națională a României.                zi, a alegerilor parlamentare. Defilarea va începe de
          aceste tronsoane nu au fost asfaltate niciodată şi  Pe 1 decembrie, militarii vor defila pe Calea  la ora 12.00.
          nici nu se știe dacă vor mai fi asfaltate vreodată.   Eroilor, și nu în Parcul Crâng, așa cum s-a anunțat  În aceste condiții, și programul evenimentelor
                                                      inițial. Schimbarea survine ca urmare a organizării  organizate de Consiliul Județean Buzău, de 1 De-
                                                      Târgului  de  Crăciun  și  a  Orășelului  Copiilor,  în  cembrie, a fost modificat. Astfel, tradiționala fasole
          Pădure de „buzunar”,                        Crâng, spațiul de pe aleea centrală a parcului ne -  cu cârnați va fi oferită buzoienilor de la ora 13.00 și
          lângă Parcul                                putând permite desfășurarea unei parade. La eveni-  nu 11.00 cum se anunțase inițial.

          Tineretului                                 Târgul de Crăciun, deschis de Ziua Națională

                                                      Dana BARBU                       Evenimentul va începe du -  Obe liscului vor fi amplasate zeci
          Dana BARBU
                                                                                    mi nică, 1 Decembrie, odată cu  de căsuțe și rulote, iar vizitatorii
                                                         Primăria și Centrul Cultural
             30 de mii de plante diferite, inclusiv o mul -                         aprinderea  iluminatului  festiv,  vor putea alege, între orele 10:00
          țime de arbori, dar și multe plante perene, au fost  și Educațional „Alexandru Mar -  marcând începutul unei perioade  și 22:00, dintr-o gamă variată de
                                                      ghiloman” îi invită pe buzoieni
          sădite,  recent,  în  Buzău,  în  noul  parc  de  7,4  la Târgul de Crăciun.   pline de bucurie mai ales pentru  specialități  gastronomice,  pro-
          hectare de la marginea orașului. Cu această ocazie                        cei mici. Atracțiile Târgului de  duse și decorațiuni de Crăciun.
          a fost aplicat și un nou concept, care a avut mare  Ca și anul trecut, Târgul va  Crăciun  vor  include:  Orășelul  Tradiționalul „Orășel al Co -
          succes în alte țări ale lumii. Este vorba despre așa  fi  organizat,  în  perioada  1  de-  Copiilor,  căsuța  lui  Moș  Cră -  piilor” va funcționa în aceeași
          numita pădure de ,,buzunar”, inspirată de biologul  cembrie 2024 - 5 ianuarie 2025,  ciun, căsuțele cu produse tra di -  perioadă în Crâng și va aduce
          japonez Akira Miyawaki, ce reproduce fidel eco-  în Parcul Crâng și îi va întâm -  ționale, zona de spectacole, zona  celor mici, numeroase surprizee
          sistemele naturale locale și accelerează de până la  pina pe vizitatori cu un decor de  de  food  și  delicii  de  iarnă.  În  și activități de agrement speci-
          10 ori procesul natural de dezvoltare al pădurii. O  poveste, cu luminițe feerice și o
          astfel de pădure ,,de buzunar” a fost plantată în  atmosferă inconfundabilă.   spațiul  expozițional  din  zona  fice sărbătorilor de iarnă.
          apro pierea Centurii de Est, în prelungirea Parcului
          Tineretului.                                Hub de transport lângă Autostrada Moldovei
             Administrația buzoiană și-a propus ca, până
          în 2035, orașul să devină neutru din punct de  Dana BARBU                 mai mare autogară din Buzău,      Foarte probabil construcția
          vedere climatic. Asta înseamnă plantarea de cât                           dar și o stație de pompieri a mu-  noului hub de transport va în-
          mai mulți copaci și dezvoltarea a cât mai multe  Buzăul va benefica în viitor  nicipiului.              cepe spre sfârșitul anului viitor,
          lucii de apă.                               de  încă  un  hub  de  transport.  Terenul de 12,5 hectare, pe  în prezent proiectul fiind în sta-
             Pădurile Miyawaki înseamnă plantarea de di-  Acesta ar urma să fie construit la  care  va  fi  construit  cel  de-al  diul de avize și alte documentări.
          verse soiuri de arbori autohtoni, pe o suprafață  ieșirea din municipiu, în apro -  doilea  hub,  a  aparținut  Jan-  Noul hub de transport se va
          mică de pământ, și care cresc cu o intervenție  piere  de  autostrada  A7.  Con -
          minimă din partea omului. Astfel de păduri în  strucția  va  cuprinde  noua  darmeriei  Buzău  și  a  trecut  în  afla nu doar în apropierea  auto -
          miniatură au început să apară în orașe ca soluție  autobază a societății de transport  proprietatea  municipalității prin  străzii A7, ci și a drumului ex-
          față de schimbările climatice.              public călători – Trans Bus, cea  Hotărâre de Guvern.       pres Buzău – Brăila.

                                   Noul sediu al Judecătoriei, numai pe hârtie

          Dana BARBU                       pentru implementarea proiectului era  aceste condiții, în 2015, Judecătoria  sediu al Judecătoriei Buzău se află în
                                           aceea ca terenul aferent să se afle în  şi-a  mutat  sediul  din  clădirea  Tri-  faza de proiect tehnic.
             Construcția unui nou sediu al Ju -  administrarea ministerului de resort,  bunalului, în care activa de zeci de
          decătoriei Buzău a rămas, și acum, la  fapt care a și fost realizat în 2018,  ani, într-un spaţiu comercial aflat la  Consiliul Judeţean Buzău in ten -
          stadiul de intenție. Au trecut aproape  printr-o hotărâre a Consiliului Jude -  ieșire din municipiu. De atunci, con-  ționa ca pe o parte din terenul fostei
          6 ani de când ministrul Justiţiei, Tu-  țean Buzău.                ducerea Consiliului Jude țean Buzău  maternități să fie construit și un bloc
          dorel Toader, la acea vreme, anunța  Construcția ar fi trebuit finalizată  a avut mai multe întâlniri și negocieri  de locuinţe de serviciu pentru medicii
          că Judecătoria va avea un nou sediu  prin 2021, urmând ca Judecătoria să  cu   reprezentanții   Ministerului  din Spitalul Judeţean. Și acest plan
          pe  terenul  fostei  maternități  de  pe  se mute în casă nouă. Reprezentanţii  Justiției în urma cărora s-a ajuns la o  s-a dus, însă, pe apa sâmbetei. Cert
          Bu levardul Gării. În acest sens, Bu -  Ministerului  Justiţiei  nu  au  mai  dat  altă concluzie. Deși Ministerul con-  este că, pe o parte din terenul fostei
          zăul a fost inclus într-un program de -  însă avizul pentru construirea sediului  sidera  necesar  un  teren  5000  de
          rulat  de  Ministerul  Justiţiei  şi  Judecătoriei, deoarece au conside rat că  metri, negocierile au redus suprafața  maternități, CNAIR va construi un

          Compania Naţională de Investiţii ce  spaţiul respectiv este in su ficient şi nu  la 2000 de metri. Chiar și așa, lu-  Centru de Management al Traficului
          viza construirea de sedii noi pentru  asigură  o  cale  de  acces  pentru  crurile au rămas tot în coadă de pește.  pe Raza Administrativă a Direcției
          in stanţele locale. O condiţie necesară  maşinile care transportă deţinuţii. În  Și în prezent, construcția unui nou  Regionale Drumuri și Poduri Buzău.
   1   2   3   4   5   6   7   8   9