PROPUNERI PENTRU DEZVOLTARE

Primăria din Valea Râmnicului îi invită pe locuitorii comunei să facă propuneri și sugestii privind strategia de dezvoltare locală pentru perioada 2021-2027 . Primarul localității, Marian Galbenu, așteaptă din partea cetățenilor, în spcial propuneri privind investițiile necesare comunei. Strategia de dezvoltare locală reprezintă unul dintre cei mai importanți pași care susțin procesele de transformare a unei comunități, contribuind semnificativ, la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și la creșterea absorbției fondurilor europene, ceea ce  va îmbunătăți șansele unei creșteri economice și sociale durabile și inteligente.

Read More

LUCRĂRI DE MODERNIZARE LA ȘCOALA NR. 11

Școala gimnazială nr. 11, cea mai mare unitate de învățământ din orașul Buzău, va deveni prima școală din România sută la sută „žverde”. Lucrările de modernizare a unității de învățământ au început deja, iar în acest moment, se execută reabilitarea termică a clădirii. Din aceast an, la Școala nr. 11, energia electrică va fi furnizată cu ajutorul panourilor solare iar apa meteorică va fi colectată și va fi utilizată pentru alimentarea toaletelor. În această perioadă, în incinta școlii de pe strada Chiristigii se amenajează și o seră de legume. Potrivit…

Read More

ALEGERI ÎN CONDIȚII SPECIALE

Alegerile locale se vor desfasura in conditii speciale, în acest an, ca urmare a pandemiei de COVID-19, autoritatile stabilind reguli sanitare clare pentru toti participantii la procesul electoral. Astfel, accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători, care trebuie să respecte distanțarea de minimum un metru între persoane. Pe cât posibil, vor fi stabilite circuite separate de intrare și de ieșire în sediul secției de votare și în localul de…

Read More

DRUMURI CA-N PALMĂ, RODUL INVESTIȚIILOR

Drumurile pline cu gropi sau ulițele prăfuite au devenit o amintire pentru cei aproape 9.000 de locuitori ai comunei Vernești. Fie că a fost vorba de bani europeni, guvernamentali sau din bugetul local, Primăria Vernești a reușit să modernizeze, în ultima perioadă, mai multe drumuri de mare importanță pentru comunitate. În următorii ani, în comună se vor construi o sală de sport, dar și un teren de fotbal. Reprezentanții Primăriei Vernești spun însă că o prioritate pentru următorii ani vizează introducerea în comună a rețelei de gaze naturale. Se fac…

Read More

INVESTIȚII IMPORTANTE

Investitii in infrastructura, educatie, cultura, dar si infiintarea si extinderea retelei de gaze naturale. Sunt câteva dintre prioritățile administrației din Valea Ramnicului, localitate aflata in imediata vecinatate a municipiului Rm. Sărat. Marian Galbenu, primarul comunei este bucuros că, într-un timp relativ scurt, a reusit sa reabiliteze și să modernizeze scolile din satele Oreavu, Rubla, dar și să înființaze Gradinita cu Program Prelungit in Satul Nou- Valea Ramnicului. De asemenea, modernizarea si reabilitarea Caminului Cultural, un obiectiv complet utilat, este o reușită notabilă. Marian Galbenu spune că a acordat o atentie…

Read More

INVESTIȚII MAJORE ÎN INFRASTRUCTURĂ

Mai multe investiții extrem de importante au schimbat fața comunei Merei, în ultimii ani. Administrația locală a acordat o atenție deosebită dezvoltării infrastructurii rutiere. Astfel, drumurile au fost asfaltate în mai toate satele comunei. Echipa Primăriei Merei, condusă de Ștefan Chircă,  a pus accent și pe reabilitarea infrastructurii școlare. S-a investit masiv și în amenajarea unor baze de agrement pentru localnici, dar și pentru turiști. Administrația din Merei a demarat și alte investiții, prin care să îmbunătățească vizibil condițiile de trai ale cetățenilor. Reprezentanții Primăriei Merei anunță că vor continua…

Read More

INTERES PENTRU BIROUL UNIC

Interes mare din partea râmnicenilor pentru Biroul Unic din cadrul Primăriei. Prin intermediul acestui birou, infiintat in urma cu un an, Primăria Rm. Sărat oferă posibilitatea rezolvării rapide a cererilor primite din partea cetățenilor. Pe lângă reducerea timpului de soluționare a cererilor, autoritatile au dorit și să evite aglomerarea sau suprasolicitarea compartimentelor de lucru cu publicul. Prin intermediul Birolului Unic, cetățenii au posibilitatea de a-și soluționa cu promptitudine cereri pentru diverse servicii, de la Spatiul locativ până la Servicul de Urbanism. Funcționarii publici din cadrul Biroului sunt zilnic la dispoziția…

Read More

LISTĂ CU SURPRIZE

Mari surprize, pe lista de candidați a PSD pentru Consiliul Local Municipal Buzău la alegerile din 27 septembrie. Pentru a acoperi o paletă cât mai largă de specializări, edilul Constantin Toma, candidat pentru încă un mandat în fruntea Primăriei Buzău, a promovat pe lista de consilieri oameni tineri, care au performat în medicină, educație, afaceri sau chiar în gastronomie. În frunte cu actualul primar, unii dintre cei 28 de candidați propuși de PSD pentru Consiliul Municipal Buzău și-au depus astăzi candidatura. Constantin Toma a declarat că își dorește alături de…

Read More

LEGALE, DAR IMORALE

Majorarea taxelor si impozitelor locale din muncipiul Rm. Sărat – este legala, dar imorala in aceasta perioada de criză. Este părarea fermă a presedintelui PNL Rm. Sarat, Viorel Holban, care consideră că administratia locala nu a luat cea mai buna decizie cand a propus si votat indexarea impozitelor si taxelor locale cu rata inflatiei de 3,8%. Liberalul spune ca oamenii au nevoie de sprijin, nu de majorari ale taxelor, în condițiile în care, din luna martie, ne aflam in situatie de urgenta, multi cetateni sunt in somaj tehnic, iar veniturile…

Read More

CEA MAI NEAGRĂ ZI

Județul Buzău trăiește astăzi cea mai neagră zi, de la debutul pandemiei de coronavirus. În numai 24 de ore au fost confirmate 16 noi cazuri de persoane infectate cu COVID 19. Mai grav este că 14 dintre cazuri sunt înregistrate la Râmnicelu, localitate care se confruntă cu o adevărată explozie a numărului de infectări. Alarmant este și faptul că virusul a ajuns și în rândul angajaților primăriei Râmnicelu, 5 dintre aceștia fiind confirmați pozitiv cu COVID-19.  Primarul Dumitru Stanciu, viceprimarul Dumitru Lăzăroiu și secretarul comunei sunt însă negativi. Managerul Spitalului…

Read More