DE ZIUA CULTURII

Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită și la Rm. Sărat. Sâmbătă, 15 ianuarie, Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” va prezenta expoziția online ,,Ecouri eminesciene în pictura românească contemporană”, eveniment la care vor participa 15 pictori actuali. Tematica lucrărilor este inspirată de personalitatea și opera marelui poet român, Mihai Eminescu. Pictorii participanți au mai expus lucrări în cadrul Muzeului din Râmnicu Sărat. La Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu”, de Ziua Culturii Naționale, va avea loc o lansare de cărți. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Râmnicu Sărat. 

Detalii

TAXELE SE PLĂTESC… MAI TÂRZIU

Râmnicenii care au vrut să își plătească taxele și impozitele locale în primele zile ale acestui an nu au avut unde. Autoritățile locale au decis ca plata dărilor către Serviciul Taxe și Impozite Locale să se încaseze începând cu data de 10 ianuarie. Contribuabilii nu au avut nici măcar posibilitatea de a realiza plățile prin intermediul sistemului electronic ghiseul.ro. Reprezentanții Primăriei susțin că nu este o situație unică și că s-a procedat așa an de an, deoarece este necesară actualizarea bazei de date a Serviciului Taxe și Impozite Locale, după…

Detalii

SPECTACOL ONLINE DE 1 DECEMBRIE

De 1 decembrie, râmnicenii au putut urmări, online, un emoționant program artistic realizat de  instituțiile de cultură din municipiu. Reprezentanții Centrului Cultural “Florica Cristoforeanu”, ai Bibliotecii “Corneliu Coposu” și cei ai Muzeului Municipal “Octavian Moșescu” au prezentat publicului poezii și cântece dedicate Zilei Naționale. Și reprezentanții Direcției de Asistență Socială Râmnicu Sărat au transmis râmnicenilor, în mediul online, un mesaj de unitate și solidaritate.

Detalii

PARTICIPI LA RECENSĂMÂNT, AI O ZI LIBERĂ

Pe lângă sărbătorile legale și zilele de concediu, anul viitor, salariații din România ar putea putea beneficia de o zi liberă în plus! Condiția este să participe la „Recensământul Populației și Locuințelor”, din 2022, prin completarea online a chestionarului de autorecenzare. Conducerea Direcției Județene de Statisică Buzău explică ce pași trebuie urmați pentru a beneficia de ziua liberă. Dovada de autorecenzare online se listează și se atașează la o cerere de concediu ce trebuie depusă la angajator. Persoanele salariate se pot autorecenza prin intermediul telefonului mobil, tabletei sau al computerului.…

Detalii

DIGITALIZARE PENTRU REDUCEREA BIROCRAȚIEI

Adio birocrație și timp pierdut în Primăria Rm. Sărat. Este ceea ce-și propune administrația locală printr-un proiect pilot cu fonduri europene care a permis déjà digitalizarea a 35 de servicii publice. Acest lucru a permis asigurarea accesului online la serviciile gestionate de catre Primăria municipiului Râmnicu Sarat, dar și reducerea timpului de aşteptare în procesarea unei cereri din partea cetăţeanilor. Râmnicenii pot descărca de pe site-ul Primăriei Râmnicu Sărat, de la secțiunea Servicii Online, o serie de documente emise de serviciile instituțiilor publice locale, dar pot adresa și petiții, și…

Detalii

ȘCOALĂ ÎN CLASĂ, DOAR DACĂ SE VACCINEAZĂ PROFESORII

Vaccinarea în masă a cadrelor didactice este singura soluție pentru ca, din toamnă, orele de curs în școli să se desfășoare în clasă, și nu online. Este  avertismentul transmis de autoritățile sanitare buzoiene directorilor de școli din județ, în cadrul unei  întâlniri organizate la Buzău de Ministerul Educației. În acest moment, în județul Buzău, doar 51 la sută dintre angajații școlilor și grădinițelor s-au vaccinat cu ser anti-Covid. În același context, medicii epidemiologi precizează că  este foarte important ca elevii să aibă la dispoziție, permanent, recipiente cu substanțe dezinfectante. Totodată,…

Detalii

GRĂDINIȚA ONLINE, O ADEVĂRATĂ PROVOCARE

Grădinița online a fost o adevărată provocare și pentru copiii, părinții și educatoarele din Rm. Sărat. La un an de la debutul pandemiei de coronavirus, cadrele didactice recunosc că a fost o perioadă dificilă, dar căreia au reușit să-i facă față cu bine. Dacă anul trecut, grădinița s-a realizat online, începând din luna septembrie, odată cu debutul anului școlar, copiii au mers fizic în clase. Educatoarele au fost surprinse de atitudinea preșcolarilor de grupă mică, chiar dacă micuții au venit pentru prima dată la grădiniță și au fost nevoiți să…

Detalii

RECENSĂMÂNTUL DE PROBĂ AL POPULAȚIEI

De mâine, Institutul Național de Statistică va demara un recensământ de probă, ca etapă de pregătire a Recensământului Populației și Locuințelor, care va avea loc în semestrul I al anului 2022. La recensământul de probă al populației, Direcția Județeană de Statistică Buzău a selectat 24 de sectoare din două localități. Este vorba despre municipiul Buzău și satul Maxenu, din comuna Țintești. Recensământul de probă al populației și locuințelor este doar de testare a capacității de colectare, stocare și prelucrare a datelor de recensământ, ce va fi făcută de către recenzori…

Detalii

VOR SĂ ÎȘI ACHITE TAXELE

Râmnicenii au posibilitatea să își achite taxele și impozitele locale și online. Precizarea aparține autorităților care menționează că cetățenii au la dispoziție pentru acest tip de plată două posibilități: prin virament bancar sau prin accesarea platformei www.ghiseul.ro. Reprezentanții Serviciului de Taxe și Impozite din Primăria Rm. Sărat consideră că sistemul de plată online a taxelor este indicat, în această perioadă, pentru a evita aglomerația la ghișee. Mulți râmniceni aleg totuși să își achite datoriile la bugetul local direct la ghișeele Serviciului de Taxe și Impozite. Deși plata se face cu respectarea…

Detalii

ACTIVITATE CULTURALĂ ÎN ONLINE

Pandemia de coronavirus a schimbat ritmul de zi cu zi și, atât cetățenii, cât și instituțiile au fost nevoite să se adapteze noii situații. Este și cazul Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Rm. Sărat, a cărui activitate se va desfășura în mediul online, și în prima jumătate a anului 2021. Acesta este și motivul pentru care conducerea Centrului Cultural din Rm. Sărat are în vedere accesarea unor proiecte europene pentru achiziția unor mijloace tehice necesare desfășurarii activității în mediul online. Anul trecut, activitatea instituțiilor de cultură a fost afectată grav…

Detalii