Succesul școlar și dezvoltarea personală sunt strâns legate de universul cărților și, dincolo de informația din manuale, elevii trebuie să apeleze și la lectura suplimentară. Odată cu debutul noului an școlar, Biblioteca Municipală ”Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat lansează o invitație către elevi, de a trece pragul sălilor de lectură. Instituția de cultură oferă copiilor și tinerilor o gamă largă de volume științifice și enciclopedii destinate aprofundării materiilor predate în clasă, dar și un mediu plăcut, modern și ospitalier.
Specialiștii în educație și neuroștiințe susțin că mersul la bibliotecă are beneficii cognitive și sociale vitale pentru tânăra generație. Mai mult, cititul și scrierea creativă nu sunt doar simple activități de timp liber, ci pilonii fundamentali pentru dezvoltarea intelectuală și emoțională.
