PROTECȚIA MUNCII, DOAR PE HÂRTIE?

Semnal de alarmă pe piața muncii din județul Buzău. Inspectoratul Teritorial de Muncă a raportat un bilanț îngrijorător pentru anul trecut, perioadă în care unii buzoieni au fost diagnosticați oficial cu boli profesionale grave, dobândite la locul de muncă. Cele mai multe cazuri sunt extrem de severe și au legătură cu expunerea la substanțe toxice inhalabile, dar și cu suprasolicitarea fizică la care sunt supuși angajații în anumite industrii.

Cifra este considerată mare de specialiști, mai ales că afecțiuni precum azbestoza, o boală pulmonară cronică gravă provocată de inhalarea fibrelor de azbest, se dezvoltă în timp și lasă sechele ireversibile. De asemenea, afecțiunile coloanei vertebrale, provocate de ridicarea de greutăți fără echipamente adecvate, și problemele respiratorii cronice arată că regulile de protecție a muncii sunt încă încălcate în companii. În acest context, inspectorii de muncă anunță toleranță zero. Aceste controale vizează, atât prevenirea accidentelor de muncă, cât și prevenirea bolilor profesionale, prin verificarea respectării de către angajați și angajatori a tuturor măsurilor specifice din acest domeniu. Campania de controale va viza cu prioritate firmele din construcții, depozite și unitățile industriale unde muncitorii sunt expuși la praf, substanțe chimice sau efort fizic intens. Angajatorii care nu le asigură echipamente de protecție sau nu respectă normele de ergonomie riscă sancțiuni drastice.

Related posts