Aproape 200 de polițiști vor lua ,,cu asalt” sediul Prefecturii Buzău. Nu este vorba despre vreo misiune specială, ci pur și simplu despre o măsură luată în contextul în care sediul în care aceștia își desfășoară activitatea, cel al Poliției Municipale, va fi modernizat. Mutarea va avea loc spre finele acestui an, atunci când ar urma să fie demarate lucrările de reabilitare.
Deși nu s-a stabilit cu exactitate, angajații Poliției Municipale Buzău ar urma să ocupe două din etajele clădirii Prfecturii. Proiectul de modernizare a sediului Poliției se ridică la peste 24 de milioane de lei, cea mai mare parte din suma fiind asigurată din fonduri europene. Acesta vizează lucrări de consolidare și reabilitare energetică pentru patru corpuri de clădiri, care au nevoie de îmbunătățiri serioase, mai ales în contextul riscului seismic.
