CENTRU REGIONAL DE COLECTARE A FRUCTELOR ȘI LEGUMELOR, ÎNCĂ O PROMISIUNE

Proiectul privind realizarea unui centru regional de colectare a legumelor și fructelor, în județul Buzău, la Mihăilești ar urma să fie demarat, mai mult ca sigur, în acest an. Este anunțul făcut la Buzău de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care a precizat că investiția va fi cuprinsă în bugetul de anul acesta al instituției. Demnitarul a explicat că proiectul a fost blocat în ultimii ani din motive juridice.

Demersul de realizare a centrului de colectare este extrem de necesar, pe de o parte, pentru legumicultori, care vor beneficia de facilități moderne pentru a-si păstra și valorifica produsele agricole în cele mai bune condiții, iar pe de altă parte, pentru consumatori, care vor avea astfel acces la produse proaspete și de calitate.

Centrul de colectare din Buzău ar urma să aibă o capacitate de 3.000 de metri pătrați, dintre care 2.000 ar urma să beneficieze de temperatură controlată, condiții ce vor permite păstrarea legumelor și a fructelor în stare proaspătă timp de o lună de zile. Potrivit proiectului, acest centru va avea patru benzi de sortare, inclusiv dotări pentru ambalare și etichetare și un centru de testare al produselor, va funcționa în regim de independență energetică, iar livrările se vor face în baza parteneriatelor cu marile rețele comerciale.

Related posts