Dascălii Școlii Gimnaziale ”Gheorghe Vernescu” din Râmnicu Sărat și-au propus să consolideze relația cu părinții și să-i informeze în permanență cu privire la situația școlară a copiilor. Cadrele didactice organizează, în fiecare lună, ”Seara comunității”, prilej cu care, pe un ecran din curtea școlii sunt proiectate imagini cu activitățile desfășurate de elevi, astfel încât părinții să se bucure de preocupările școlare ale celor mici.
Relațiile de colaborare dintre școală și familie reprezintă un mijloc de promovare a succesului și a performanței elevilor. Specialiștii consideră că legăturile pozitive dintre școală și familie îmbunătățesc rezultatele școlare, competențele sociale și bunăstarea emoțională a copiilor. Atunci când părinții și profesorii lucrează ca parteneri, copiii au rezultate mai bune și la școală, dar și acasă.
