OLIMPICI DE LA COLEGIUL RÂMNICEAN «ALEXANDRU VLAHUȚĂ», PREMIAȚI

Doi elevi din Rm Sărat au fost recompensați de Consiliul Local Municipal pentru rezultatele remarcabile obținute la Olimpiadele Naționale de Matematică și Limba Franceză. Este vorba de Andrei-Sebastian Darie și Amalia-Maria Oprea, ambii elevi ai Colegiului Național «Alexandru Vlahuță». Premiați au fost și profesorii îndrumători ai celor doi elevi. Dacă Andrei-Sebastian Darie a obținut mențiune la Olimpiada Națională de Matematică, Amalia-Maria Oprea s-a remarcat la Olimpiada Națională de Limba Franceză, unde a obținut, de asemenea, mențiune. Pentru performanțele lor, cei doi elevi au fost recompensați cu câte 2.000 de lei, iar profesorii îndrumători Dragoș-Florentin  Lăzărescu și Mihaela Săraru, cu câte 1.000 de lei.

Acordarea recompenselor financiare reprezintă un gest simbolic pentru recunoașterea meritelor elevilor și cadrelor didactice implicate, contribuind la promovarea excelenței în educația din municipiul Râmnicu Sărat.

Related posts