,,Acolo unde e casă lângă casă, să nu mai existe praf!”. Este dorința noului președinte interimar al Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, anunțată chiar la începutul mandatului său. Petre vrea să pună mereu pe primul loc buzoienii și județul, dar dorește și disciplină și organizare în instituția pe care o va conduce. Modernizarea infrastructurii județene rămâne și ea o prioritate importantă în mandatul său.
Potrivit estimărilor, în Buzău ar mai fi de asfaltat peste 150 de kilometri de drumuri județene. Pe durata mandatului său, până la organizarea unor alegeri parțiale, Adrian Petre se va preocupa și pentru introducerea unor sisteme de apă potabilă, canalizare și gaze naturale în localitățile din județ care încă nu au așa ceva.
Domeniile prioritare în mandatul noului președinte vor mai fi îmbunătățirea serviciilor medicale în Spitalul Județean Buzău, sportul și educația. În ceea ce privește alegerile parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău, din punct de vedere tehnic, acestea nu pot fi organizate mai devreme de 1 septembrie 2025. Foarte probabil ele ar putea avea loc fie în ultima lună din acest an, fie la începutului lui 2026.