Elevii au intrat în febra examenelor. În timp ce liceenii au intrat în emoțiile examenului de bacalaureat, elevii claselor a VIII a sunt cuprinși de emoția ultimelor zile de pregătire înainte de confruntarea cu una dintre cele mai importante evaluări din viață. Profesorii spun că indiferent cât de bine sunt pregătiți copiii, emoțiile există în fața unui examen, dar trebuie gestionate corect. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Buzău urează tuturor elevilor succes, curaj și inspirație la examenele pe care le susțin în această perioadă.
Specialiștii consideră că susținerea examenelor reprezintă o etapă foarte dificilă și stresantă în viața fiecărui copil. De aceea, familia trebuie să-l susțină și să-l ajute în toată această perioadă de pregătire și promovare a examenelor.