Râmniceanul Florin Ceparu a fost ales vicepreședinte al Asociației Administratorilor Publici din România. El a fost ales în această funcție, recent, la propunerea președintelui Florea Marian. Florin Ceparu afirmă că și-a propus ca alături de noul Consiliu Director al Asocieției și de colegii din țară, să contribuie la dezvoltarea comunităților locale din România.
În România există administratori publici la nivelul consiliilor județene, orașelor și comunelor, care contribuie la modernizarea și eficientizarea administrației publice din care fac parte.
Florin Ceparu este administrator public al municipiului Râmnicu Sărat din anul 2017.