Încă o rețea de droguri a fost destructurată de polițiștii buzoieni. Șase persoane, cinci bărbați și o femeie, cu vârste între 19 și 42 de ani, sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și substanțe psihoactive, cu care îi aprovizionau pe consumatorii din județul Buzău.
În urma cercetărilor, anchetatorii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii DIICOT, au stabilit că, în perioada octombrie 2024 – mai 2025, doi dintre suspecți au procurat diverse cantități de droguri, pe care ceilalți 4 le plasau pe piață, cu 200 de lei doza.
În noaptea de 12 spre 13 mai, polițiștii i-au prins în flagrant delict pe doi dintre membrii rețelei, un bărbat și o femeie, în timp ce transportau 30 de grame de drog de mare risc. Stupefiantele erau pregătite spre a fi vândute în municipiul Buzău. Flagrantul a fost urmat apoi de percheziții în 12 locații.
Toți cei șase suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie arestați preventiv pentru 30 de zile. Conform unor surse din cadrul anchetei, se pare că 4 dintre suspecți sunt din municipiul Buzău, unul are domiciliul în Viperești, iar altul în Măgura.