foto: facebook
Municipiul Râmnicu Sărat a fost gazda întâlnirii transnaționale de lucru din cadrul proiectului Monitorul politicilor publice locale și regionale de tineret. La eveniment au luat parte reprezentanții Zonei Metropolitane Porto din Portugalia, ai Primăriei Barcelona din Spania, ai Universității din Krems din Austria și ai Primăriei Ciniselo Balsamo din Italia. Proiectul, coordonat de Zona Metropolitană Porto, reprezintă un parteneriat strategic susținut prin programul Erasmus Plus, în care municipiul Râmnicu Sărat este parte a structurii de colaborare europeană.
Reprezentanții Italiei, Portugaliei, cei ai Austriei și Spaniei au avut întâlniri cu autoritățile din Rm. Sărat, dar și cu elevi și profesori, pentru o analiză a implementării politicilor publice de tineret.
Reprezentantul Universității din Krems din Austria a remarcat importanța acestui proiect destinat tinerilor.
Zona metropolitană Porto, din Portugalia, a fost reprezentată Anabel Castro, coordonator de tineret și psiholog.
Monitorul Metropolitan privind Politicile Publice de Tineret va juca un rol esențial în obținerea unui profil actualizat al diferitelor realități ale tinerilor, al politicilor publice implementate și al impactului acestora, la nivel municipal, regional, național și european.
Proiectul derulat la Râmnicu Sărat a avut loc în perioada 24-27 martie.