De săptămâna viitoare, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Buzău va fi mutat. Anunțul a fost făcut de Prefectura Buzău, iar relocarea se va face în timpul weekendului astfel încât, de luni, 24 martie, depunerea documentelor și eliberarea pașapoartelor se va face în clădirea din strada Simila, acolo unde funcționează și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. În noua locație, Serviciul de Pașapoarte Buzău va funcționa după același program, respectiv de luni până vineri, de la 8.30 la 16.30. Decizia de mutare a fost luată ca urmare a lucrărilor de reabilitare care sunt în plină desfășurare la sediul Prefecturii.