EVENIMENT DEDICAT IMPLICĂRII TINERILOR

Amplu eveniment, astăzi, la Râmnicu Sărat, dedicat implicării tinerilor în dezvoltarea locală. La evenimentul organizat de Consiliul Europei, prin Programul ROMACT – Romania, împreună cu Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat și cu Primăria Râmnicu Sărat au participat reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, partenere ale Programului ROMACT, precum și instituții reprezentative pentru comunitățile defavorizate din România. Programul ROMACT are ca scop responsabilizarea autorităților publice față de comunitățile marginalizate. Evenimentul organizat la Rm Sărat urmărește implicarea tinerilor în dezvoltarea comunităților locale. Reprezentanții orașului Agnita consideră că participarea tinerilor în procesele de…

Detalii

PACIENT ÎN ROMÂNIA…

Buzăul este unul dintre județele din țară în care mii de oameni nu au voie să se îmbolnăvească sau, dacă se întâmplă, atunci să fie doar într-o anumită zi a săptămânii. Dacă anul trecut erau 10 localități fără medic de familie, de la începutul anului, numărul lor a scăzut la 8. Localnicii din comuna Cănești se consideră norocoși că medicul de familie vine și de două ori pe săptămână în localitatea lor, ca să îi consulte. Oamenii din comunele din jur nu au acest „noroc” și merg în alte localități…

Detalii

OLIMPIC PREMIAT

Recompensă meritată pentru un elev din Rm Sărat. Este vorba de Andrei-Sebastian Darie, elev al Colegiului Național « Alexandru Vlahuță » , care a obținut medalia de argint la Olimpiada Națională de Matematică din acest an. Pentru această performanță, Consiliul Local Municipal i-a  acordat tânărului o recompensă în valoare de 7.500 lei. Și profesorul îndrumător al elevului, Dragos- Florentin Lăzărescu, a primit din partea autorităților din Rm Sărat un premiu de 3.500 lei. Propunerile de acordare a acestor recompense au fost aprobate în unanimitate de Consiliul Local. Și în anii…

Detalii

PETRECERI SFÂRȘITE LA SPITAL

Pentru mulți buzoieni, petrecerile de Paști s-au sfârșit la spital. În primele două zile, aproape 500 de buzoieni au avut nevoie de ingrijiri medicale după mesele copioase. Cei mai mulți dintre ei au acuzat probleme digestive, de la indigestii, până la toxiinfecții alimentare. Din păcate, în minivacanța de 1 mai și de Paște, pe drumurile din județ s-au înregistrat și numeroase accidente rutiere, dintre care unul mortal, iar celelalte soldate cu răniți sau cu pagube materiale. Pe de altă parte, în ziua de Paște, la Maternitatea Buzău s-au născut 6…

Detalii

CUMPĂTAȚI DE SĂRBĂTORI

Râmnicenii au fost cumpătați de Paști. Potrivit reprezentanților Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, și în zilele de sărbătoare, numărul pacienților care s-au prezentat la Camerele de Gardă s-a menținut în limitele normale. Cele mai multe prezentări au fost înregistrate la Camera de Gardă de la Chirurgie, unde 51 de pacienți au avut nevoie de îngrijiri medicale. La Camera de Gardă Medicală au ajuns 60 de persoane, iar la Camera de Gardă de la Pediatrie, 55 copii au prezentat simptome de infecții respiratorii. În perioada Sărbătorilor de Paști, prezentările la Camerele de…

Detalii

SĂRBĂTORI LINIȘTITE

Au fost sărbători de Paști liniștite la Râmnicu Sărat. O spun reprezentanții Poliției Locale, care nu au înregistrat  evenimente deosebite în oraș. Ei au instituit, în perioada Sărbătorilor Pascale, măsuri speciale pentru asigurarea liniștii publice în locurile aglomerate din municipiu. De asemenea, polițiștii locali s-au aflat pe străzi, pentru a asigura fluenţa traficului rutier şi a preveni evenimentele rutiere grave. Ca în fiecare an, în noaptea de Înviere, polițiștii au asigurat ordinea publică în proximitatea lăcașurilor de cult din Râmnicu Sărat. În zilele premergătoare Sărbătorilor Pascale, și în municipiul Râmnicu Sărat s-au…

Detalii

AJUTOR CU SCANDAL

Primăria Buzău întinde, din nou, o nouă mână de ajutor societății RAM TermoVerde. Este vorba despre un sprijin financiar substanțial aprobat în cea mai recentă ședință a Consiliul Local și necesar achitării unor datorii. Unii consilieri locali nu au fost însă de acord cu acordarea acestui ajutor. Reprezentanții Primăriei Buzău au explicat că acest sprijin financiar era necesar din cauza cheltuielilor destul de mari ale societății cu sistemul de termoficare, odată cu diminuarea numărului de abonaţi. Discuțiile pe tema societății de termoficare au degenerat, iar argumentele s-au transformat în acuzații…

Detalii

MOBILIZAȚI DE PAȘTE

Sute de polițiști buzoieni vor fi mobilizați, de Paști, în zona magazinelor alimentare, în piețe dar și în zonele turistice și lăcașurile de cult, care sunt neîncăpătoare de sărbători. O atenție deosebită va fi acordată și traficului rutier. Echipajele de Poliție își vor intensifica controalele pe șoselele din tot județul, pentru a-i determina pe șoferi să respecte regulile și să nu se urce la volan sub influența alcoolului. Pe lângă polițiști, sute de jandarmi şi de pompieri vor asigura buna desfăşurare a evenimentelor ce vor avea loc cu ocazia Sărbătorilor…

Detalii

PREMIU LA O VÂRSTĂ VENERABILĂ

Cea mai longevivă râmniceancă a primit din partea Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat un premiu în valoare de 3.000 de lei. Maria Chințoiu a fost premiată cu ocazia împlinirii memorabilei vârstei de 100 de ani. Maria Chințoiu a lucrat în cadrul MAI, timp de 35 de ani, la Biroul de Evidență a Persoanei. Activitatea profesională i-a fost remarcată în repetate rânduri. Râmniceanca este o persoană optimistă, credincioasă și a ajuns la memorabilia vârstă de 100, trăind echilibrat.

Detalii

RECITALURI ÎNAINTE DE PAȘTI

Elevii Școlii Populare de Arte din cadrul Centrului Cultural ”Florica Cristoforeanu” din Rm Sărat întâmpină Paștile cu momente muzicale deosebite. Atât Grupul vocal Melody, coordonat de profesoara Cristina Robe, cât și elevii îndrumnați de profesorul Auraș Stoica, au pregătit cântece religioase reprezentative pentru Sărbătorile Pascale. În această săptămână, elevii au susținut recitaluri de pricesne la câteva biserici din municipiul Râmnicu Sărat, dar și din localitățile apropiate. Și Grupul folcloric ”Mugurașii râmniceni”, Ansamblul folcloric ”Plaiurile râmnicene”, precum și elevii Școlii Populare de Arte de la Clasa de Canto Folclor au susținut…

Detalii