În maxim o saptamana, Policlinica din cadrul Spitalului Municipal Rm. Sărat isi va putea relua activitatea. Anuntul a fost facut, in aceasta dimineata, de primarul municipiului Rm. Sărat, Sorin Cîrjan. Timp de cinci luni, atat ramnicenii, cat si locuitorii comunelor limitrofe nu au mai  beneficiat de servicii medicale de specialitate. Procedurile necesare reluarii activitatii Ambulatoriului de Specialitate au fost inițiate în urma discutiilor purtate de primarul municipiului si membrii Comitetului Director al Spitalului, precum si ca urmare a evaluarii generale din spital si comunitate, dar si în perspectiva debutul anului scolar si…
Read MoreAn: 2020
DRUMURI CA-N PALMĂ, RODUL INVESTIȚIILOR
Drumurile pline cu gropi sau ulițele prăfuite au devenit o amintire pentru cei aproape 9.000 de locuitori ai comunei Vernești. Fie că a fost vorba de bani europeni, guvernamentali sau din bugetul local, Primăria Vernești a reușit să modernizeze, în ultima perioadă, mai multe drumuri de mare importanță pentru comunitate. În următorii ani, în comună se vor construi o sală de sport, dar și un teren de fotbal. Reprezentanții Primăriei Vernești spun însă că o prioritate pentru următorii ani vizează introducerea în comună a rețelei de gaze naturale. Se fac…
Read MoreINVESTIȚII IMPORTANTE
Investitii in infrastructura, educatie, cultura, dar si infiintarea si extinderea retelei de gaze naturale. Sunt câteva dintre prioritățile administrației din Valea Ramnicului, localitate aflata in imediata vecinatate a municipiului Rm. Sărat. Marian Galbenu, primarul comunei este bucuros că, într-un timp relativ scurt, a reusit sa reabiliteze și să modernizeze scolile din satele Oreavu, Rubla, dar și să înființaze Gradinita cu Program Prelungit in Satul Nou- Valea Ramnicului. De asemenea, modernizarea si reabilitarea Caminului Cultural, un obiectiv complet utilat, este o reușită notabilă. Marian Galbenu spune că a acordat o atentie…
Read MoreINVESTIȚII MAJORE ÎN INFRASTRUCTURĂ
Mai multe investiții extrem de importante au schimbat fața comunei Merei, în ultimii ani. Administrația locală a acordat o atenție deosebită dezvoltării infrastructurii rutiere. Astfel, drumurile au fost asfaltate în mai toate satele comunei. Echipa Primăriei Merei, condusă de Ștefan Chircă, Â a pus accent și pe reabilitarea infrastructurii școlare. S-a investit masiv și în amenajarea unor baze de agrement pentru localnici, dar și pentru turiști. Administrația din Merei a demarat și alte investiții, prin care să îmbunătățească vizibil condițiile de trai ale cetățenilor. Reprezentanții Primăriei Merei anunță că vor continua…
Read MoreCOMUNICAT DE PRESĂ Nr. 47372/ 27.08.2020
Urmare a numeroaselor solicitări ale reprezentanților presei în legătură cu reluarea activității Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Municipal, vă informăm: În urma discuțiilor purtate de primarul Municipiului Râmnicu Sărat și membrii Comitetului Director al Spitalului și evaluării situației generale din spital și comunitate, coroborate cu deciziile Guvernului României privind începerea cursurilor pentru elevi, respectiv organizarea alegerilor locale, s-a decis inițierea procedurilor necesare reluării activității Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului. În acest sens au fost analizate toate măsurile care se impun a fi luate și au fost înaintate documentele către Direcția…
Read MoreANGAJAMENT PENTRU DEZVOLTARE
Consiliul Județean Buzău și Primăria Rm. Sărat au semnat, ieri, ,,Angajamentul de parteneriat pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Sărat,,. Este vorba despre un pact de colaborare ce prevede realizarea în comun a cinci proiecte utile pentru cetățenii din oraș și județ. Parteneriatul parafat la Rm. Sărat urmărește deschiderea cât mai rapidă a Spitalului Municipal din Rm Sărat, dar și noi demersuri pentru transformarea Spitalului CFR din Buzău în unitate suport Covid. Protocolul mai prevede susținerea financiară din partea Consiliului Județean pentru deschiderea la Rm. Sărat a unui centru de excelență dedicat…
Read MoreVREA VICEPRIMAR
Felix Rache, liderul organizației județene a Pro România, va face echipă cu primarul Sorin Cîrjan și este convins că va deveni viceprimarul municipiului Rm. Sărat. Anunțul a fost făcut ieri în cadrul conferintei ,, Alianta pentru Râmnic,,. Fost jurnalist si actual politician, Felix Rache, a declarat că, pentru el,  Rm. Sarat este ,,acasa” si niciodata nu si-a schimbat adresa de domiciliu in bulletin. Felix Rache a dezvăluit că l-a rugat pe actualul viceprimar al Ramnicului, Nicolae Florian, sa se alature organizatiei Pro România, pentru a-l ajuta cu experienta sa in administratie…
Read More„ZIDURI DĂRÂMATE, ORAȘE POLUATE!-
Locul deșeurilor de construcții nu este lângă platformele de gunoi sau pe câmp! Este mesajul pe care operatorul de salubritate RER Sud Buzău și Poliția Locală doresc să îl transmită cetătenilor din municipiul Buzău, printr-o campanie de informare si responsabilizare privind gestionarea deseurilor din constructii si demolări. „žZiduri dărâmate, orașe poluate!” este denumirea campaniei care a demarat din data de 25 august. Costurile de ridicare a deșeurilor aruncate la întâmplare de către cetățeni sunt suportate de către Primăria Buzău, din bugetul local. Practic, ridicarea acestor materiale este suportată de către…
Read MoreDISPOZITIE de convocare a Consiliului Local in ședinta de lucru ordinara in data de 31.08.2020
Primarul Municipiului Rm. Sarat, judetul Buzau Avand in vedere prevederile art.133, alin.(1), art.134 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; In temeiul art. 196, alin.(1), lit.b) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ; Â DISPUN: Â Art.1. (1) Se convoaca Consiliul local al Municipiului Rm.Sarat in sedinta ordinara in data de 31.08.2020, orele 1100 in Sala de sedinte a Primariei Municipiului Rm.Sarat, strada Nicolae Balcescu nr.1, judetul Buzau. (2) Desfasurarea sedintei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Rm.Sarat din data de 31.08.2020 se va realiza cu participarea fizica a consilierilor locali si cu…
Read MorePreședintele Consiliului județean Buzău,
În temeiul art. 136 alin. (10), art. 178 alin.(2), art.179 alin. (3),
art. 182, alin. (4) și art.196 alin.(1), lit. -žb-  din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
DISPUNE :
        Art.1.(1) Se convoacă Consiliul Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată,  VINERI, 28 AUGUST 2020, ORA 1000.
                (2). Åžedința va avea loc la sediul Consiliului Județean Buzău din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, cu participare fizică a consilierilor județeni iar în cazul celor care nu se pot efectiv prezenta, cu utilizarea aplicației WhatsApp.
Art.2. Â Ordinea de zi a ședinței:
- Proiect de hotărăre nr. 154/26.08.2020 pentru aprobarea formei actualizate a fișei proiectului -žStimularea mobilității la nivel regional prin modernizarea infrastructurii rutiere de transport pe tronsonul Vintilă Vodă -“ Plaiul Nucului, județul Buzău-,  POR 2021-2027, precum și aprobarea Acordului de parteneriat între UAT Județul Buzău și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în implementarea proiectului;
- Proiect de hotărăre nr. 155/26.08.2020 pentru aprobarea formei actualizate a fișei proiectului -žValorificarea potențialului turistic natural și antropic pentru dezvoltarea durabilă a județului Buzău-, POR 2021 -“ 2027, precum și aprobarea Acordului de parteneriat între UAT Județul Buzău și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în implementarea proiectului.
Art.3. Proiectele de hotărăre înscrise pe ordinea de zi sunt inițiate de
Președintele Consiliului Județean Buzău.
Art.4. Materialele se comunică consilierilor județeni în sistem electronic (e-mail) și se afișează pe site-ul autorității publice județene.
Art.5. Proiectele de hotărări înscrise pe ordinea de zi a ședinței din 28 august 2020 se transmit, spre avizare, celor cinci comisii de specialitate.
Art.6. Secretarul General al Județului Buzău și Direcția Juridică și Administrație Publică Locală vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei dispoziții care se comunică public.
       BUZĂU , 26 AUGUST 2020
 Â
PREÅžEDINTE,
 PETRE-EMANOIL NEAGU
Â
                                     AVIZAT PENTRU LEGALITATE
                        SECRETARUL GENERAL AL JUDEŢULUI BUZĂU,
                    MIHAI-LAURENŢIU GAVRILĂ
Președintele Consiliului județean Buzău, În temeiul art. 136 alin. (10), art. 178 alin.(2), art.179 alin. (3), art. 182, alin. (4) și art.196 alin.(1), lit. „žb” Â din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, DISPUNE : Â Â Â Â Â Â Â Â Art.1.(1) Se convoacă Consiliul Județean Buzău în ședință extraordinară de îndată, Â VINERI, 28 AUGUST 2020, ORA 1000. Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â Â (2). Åžedința va avea loc la sediul Consiliului Județean Buzău din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 48, Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, cu participare fizică a…
Read More