EXPOZIȚIE DE DRAGOBETE

De Dragobete, Muzeul de Etnografie „Vergu-Mănăilă” din municipiul Buzău a găzduit un eveniment special dedicat sărbătorii iubirii la români. Intilulat „Dragobete vs Sfântul Valentin”, evenimentul de astăzi a debutat cu vernisajul unei expoziții temporare dedicate motivelor decorative avimorfe de pe ștergarele din zona etnografică a Buzăului. Cocoșul este unul dintre motivele cel mai des întâlnite pe ștergarele confecționate de secole pe aceste meleaguri. În cadrul expoziției, vizitatorii pot admira, atât ștergare din colecția Muzeului de Etnografie „Vergu-Mănăilă”, cât și ștergare din colecția personală a Ameliei Papazissu, creatoare populară care deține…

Detalii

POLIȚIA ȘI INFRACȚIONALITATEA INFORMATICĂ

Infracționalitatea informatică a luat o amploare deosebită în toată lumea, însă  Poliția Română nu pare mai deloc preocupată să aloce resurse umane suplimentare pentru combaterea ilegalităților prin intermediul Internetului. În Inspectoratul de Poliției al Județului Buzău, de exemplu, cei care se ocupă de rezolvarea infracțiunilor din mediul virtual sunt polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale. Mai precis, este vorba de polițiștii care, în mod normal, se ocupă de furturile și tâlhăriile stradale. Situația este aceeași la toate inspectoratele județene de poliție! Conducerea Poliției buzoiene spune că numai anul trecut,…

Detalii

PLANURI CU APA DE PLOAIE

Un nou proiect grandios, care, la prima vedere, pare greu de pus în practică, ar putea însă prinde contur, în curând, la Buzău. Proiectul prevede ca apa de ploaie care cade în municipiu să nu mai fie trimisă la stația de epurare, ci să alimenteze, printr-o rețea de canale, Iazul morilor, dar și heleșteul din Parcul Crâng. Edilul Buzăului spune că acest proiect prietenos cu mediul înconjurător ar putea primi finanțare de la Uniunea Europeană. Un alt avantaj ar fi că buzoienii nu ar mai plăti apa de ploaie, prevăzută…

Detalii

SE REIAU LUCRĂRILE PE UNIRII

De săptămâna viitoare, se reiau lucrările de modernizare a bulevardului Unirii din municipiul Buzău. Primarul Constantin Toma anunță, însă, că nu este pe deplin mulțumit de calitatea lucrărilor. Mai precis, este vorba despre calitatea precară a pavajului montat pe anumite porțiuni ale trotuarelor. Constantin Toma spune că îi va atenționa pe reprezentanții firmei de construcții care se ocupă de această operațiune. Edilul amenință chiar că nu va achita contravaloarea lucrării, dacă nu se remediază greșelile de montare a pavelelor. Refacerea bulevardului Unirii, proiect cu bani europeni, se va finaliza spre…

Detalii

BANI PENTRU UN NOU SEDIU 

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor va funcționa, din vară, în casă nouă! Sediul instituției va fi mutat de pe strada Chiristigii, unde funcționează în prezent, în cartierul Micro 14, pe strada Simila, într-o clădire care a găzduit un centru de plasament. Imobilul, care aparține Consiliului Județean, are nevoie însă de reparații, dar și recompartimentări, motiv pentru care Prefectura Buzău a solicitat finanțare de la Ministerul Afacerilor Interne. Demersul a avut succes: ministerul de resort a aprobat deja finanțarea proiectului! Potrivit autorităților, noul sediu al Direcției Regim…

Detalii

REABILITAREA SECȚIEI UPU – SMURD, GATA DE START

Lucrările de modernizare a secției UPU-SMURD a Spitalului Județean Buzău vor începe cât de curând, după aproape trei ani de când a fost semnat contractul de finanțare cu bani europeni a investiției. Consiliul Județean Buzău a aprobat, astăzi, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre prin care s-a actualizat valoarea totală a proiectului. Valoarea investiției este 5 milioane de euro Consiliul Judeţean Buzău contribuind cu două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene. Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel…

Detalii

ORAȘUL BUZĂU ARE BUGET

Bugetul municipiului Buzău, pentru anul 2022, a fost aprobat! În comparație cu alți ani, când erau discuții aprinse pe marginea proiectului și, la final, chiar voturi împotrivă, proiectul de buget a primit, ieri, undă verde din partea tuturor celor 22 de consilieri locali prezenți la ședință, iar voturile au fost exprimate în doar câteva minute, fără alte discuții. Proiectul de buget propus inițial spre dezbatere publică a suferit însă modificări. Este vorba despre o serie de amendamente, mai exact 49, aduse de primarul Constantin Toma și care, supuse la vot,…

Detalii

PESTE 5000 DE „A.N.”-URI, ÎN SERTARELE POLIȚIȘTILOR

În ultimii ani, în sertarele polițiștilor din județul Buzău s-au adunat peste 5.000 de dosare cu autor necunoscut. Este vorba despre celebrele „A.N.-uri”, infracțiuni ale căror autori nu au fost identificați. Numărul cazurilor nerezolvate nu este deloc mic, însă conducerea poliției buzoiene precizează că obiectul acestor dosare îl constituie, în majoritate, infracțiuni mărunte, cum ar fie cele de furt și distrugere. Șeful Inspectoratului de Poliție Buzău, spune că multe dosare rămân nerezolvate pentru că, din motive obiective, cercetarea la fața locului nu conduce la indicii clare în privința identificării făptașilor.…

Detalii

POLIȚIA BUZĂU, „DEFICIT ISTORIC” DE PERSONAL

Criză tot mai accentuată de personal în Poliția buzoiană! Mai puțin de 80% dintre posturile prevăzute la nivelul Inspectoratului de Poliție sunt ocupate în prezent. Situația nu pare să îl îngrijoreze însă pe șeful Inspectoratului. Comisarul șef Laurențiu Pantazi spune că situația se prezintă la fel de aproape șase ani, atunci când a demarat primul val de pensionări masive, iar activitatea nu a avut prea mult de suferit. Nici măcar angajările din sursă externă –  deloc puține în ultimii ani – nu au reușit să completeze schema de personal a…

Detalii

MOTIVE DE ÎNGRIJORARE PENTRU FERMIERI

Anul 2022 vine cu motive de îngrijorare pentru agricultorii buzoieni, în ciuda unui 2021 cu producții record de cereale! Culturile de primăvară ar putea avea de suferit, deoarece se anunță preţuri şi de patru ori mai mari pentru îngrăşămintele chimice, pe fondul exploziei prețurilor la gaze naturale. Cum România se bazează, în proproție de 80 la sută, pe fertilizatori pe bază de azot din import, efectele se vor simți din plin. Unele îngrăşăminte chimice au preţuri şi de 4 ori mai mari, față de anii trecuți. Consecinţele se vor vedea…

Detalii