Indemnizațiile membrilor consiliilor de administrație din societățile aflate în subordinea Primăriei Buzău rămân neschimbate. Consiliul Local Municipal a respins, din nou, proiectul privind limitarea indemnizațiilor la maxim 900 de lei brut, dar și propunerea ca o persoană să nu mai poate face parte din mai multe consilii de administrație. Aceasta chiar dacă inițiatorii proiectului consideră că aceste limitări ale indemnizațiilor sunt normale și se impun în condițiile actuale de austeritate. Primarul Buzăului, Constantin Toma, s-a declarat total de acord cu propunerea de diminuare a indemnizațiilor, dar a cerut ca o…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE BUZĂU
REȚEA DE CONTRABANDĂ CU ȚIGĂRI, DESTRUCTURATĂ
O rețea de contrabandă cu țigări a fost destructurată de polițiștii buzoieni, cu sprijinul procurorilor de la Crimă organizată. În centrul anchetei se află un cetățean turc de 45 de ani, care ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat cu ramificații internaționale. Alături de el, este cercetată o altă persoană, în vârstă de 23 de ani, suspectată de complicitate. Potrivit anchetatorilor, rețeaua introducea ilegal țigarete în România, folosind firme de transport internațional, iar marfa era ulterior distribuită pe piața neagră din diferite județe. Polițiștii l-au prins în flagrant pe…
DetaliiAJUNSĂ ÎN FALIMENT
Gloria Buzău este de domeniul trecutului. O confirmă responsabilii Consiliului Județean, care alături de cei ai Primăriei Buzău au decis să nu mai finanțeze echipa care, sezonul trecut, evolua în Super Liga de fotbal. Președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre precizează că Gloria Buzău se află la un pas de desființare, urmând ca patrimoniul să-i fie scos la licitație pentru acoperirea datoriilor. Oficialii Consiliului Județean Buzău spun că instituția va susține, însă, în continuare, cealaltă echipă de fotbal din municipiu, Metalul, care a promovat de-a lungul timpului din…
DetaliiUN PAS ÎNAPOI
Municipiul Buzău a fost selectat, cu ceva timp în urmă, de un juriu internațional, să facă parte dintr-o inițiativă a Comisiei Europene – ,,Misiunea celor 100 de orașe care vor deveni neutre climatic până în anul 2035”, numită generic M100. Pentru a implementa un astfel de proiect, Consiliul Local Municipal Buzău trebuia să aprobe un document esențial numit ,,City Climate Contract”. Proiectul a fost însă scos de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului, deoarece nu a existat o consultare publică referitoare la planul municipalității de a se angaja la…
DetaliiMĂSURI CE PROVOACĂ FIORI RECI
Pachetul 2 de măsuri de austeritate pe care Guvernul dorește să și-l asume provoacă fiori reci în Consiliului Județean Buzău. Una dintre propunerile Executivului vizează plafonarea numărului de angajați, ce implică stabilirea unui număr maxim, care va fi stabilit pentru fiecare localitate, în funcție de numărul de locuitori. Pentru Consiliului Județean Buzău o astfel de măsură presupune reducerea numărului actual de angajați aproape la jumătate. În această categorie nu intră angajații din unele instituții subordonate Consiliului, care au un regim special. Vizate de restructurări ar fi Muzeul Județean, Biblioteca Judeţeană…
DetaliiDESCINDERI LA MAFIA ,,DEȘEURILOR”
Descinderi ale polițiștilor de la Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și de la Serviciul de Investigații Criminale în mai multe localități din județul Buzău la persoane și firme suspectate de evaziune fiscală în domeniul deșeurilor. Primele percheziții au avut loc la o societate din Cochirleanca, administrată de un bărbat de 33 de ani. Aici polițiștii au constatat că firma ar fi achiziționat autovehicule second-hand, funcționale sau scoase din uz. Ulterior, bărbatul le-ar fi dezmembrat și comercializat ca persoană fizică neautorizată, fără…
DetaliiASALT FISCAL PENTRU ROMÂNI, DE LA 1 AUGUST
1 august vine cu un val de măsuri fiscale care vor schimba viața românilor. Pachetul de măsuri menite să reducă deficitul bugetar aduce automat scumpiri, taxe suplimentare și o presiune financiară crescută pentru milioane de români. Una dintre principalele măsuri este creșterea cotei standard de TVA, de la 19% la 21%. Cota redusă devine unică, de 11%, și se va aplica doar pentru: alimente, medicamente cărți, servicii HoReCa, lemne de foc, apă potabilă și canalizare, irigații și îngrășăminte în agricultură. Toate acestea aveau, până acum, un TVA de 5% sau…
DetaliiPERFORMANȚĂ CU ANGAJAȚI PUȚINI
Se cere performanță cu oameni puțini. Este cazul Direcției de Sănătate Publică Buzău, care trebuie să acopere întreg județul, cu numai 10 inspectori. Această situație i-a fost adusă la cunoștință și prefectului județului, Liliana Sbîrnea, care a constatat că pe durata primului semestru al anului 2025, în cadrul diferitelor controale tematice s-au dat foarte multe amenzi. Liliana Sbîrnea a dorit să afle dacă în urma acestor sancțiuni, inspectorii DSP au revenit la unitățile controlate pentru a constata dacă amenzile usturătoare acordate au avut efectul scontat. Urmare a unei modificări legislative…
DetaliiASFALT, ȘANTIERE ȘI …RĂBDARE
Buzăul va fi, din nou, un adevărat șantier. După nenumăratele reclamații primite de Primărie de la șoferii nemulțumiți că-și distrug mașinile pe arterele fie neasfaltate corespunzător, fie pline de gropi, administrația locală a anunțat reabilitarea a încă 12 străzi din oraş. Cum arterele se află în mai multe zone din municipiu, şoferii vor trebui să dea dovadă de multă răbdare, mai ales la orele de vârf. Reprezentanții Primăriei spun că foarte multe dintre mașinile ce tranzitează orașul aglomerează zona periferică. Traficul ar urma să se descongestioneze odată cu reabilitarea străzii…
DetaliiVINOVAȚI PENTRU EȘEC
Lăsată fără finanțare de Primăria Buzău și Consiliul Județean, Gloria Buzău este în pragul desființării. Este singura soluție, o variantă care nu va fi însă simplă, după cum anticipează președintele interimar al Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre. Adrian Petre spune că managementul deficitar, investițiile neinspirate și aducerea unor jucători străini la club sunt principalele cauze care au condus la eșecul echipei de fotbal finanțată din bani publici. Șeful Consiliului Județean este nemulțumit și de banii cheltuiți pentru plata unor antrenori, care nu și-au dus la capăt obiectivele asumate. Consiliul Județean…
Detalii