12 locuințe sociale din fondul locativ al municipiului Râmnicu Sărat au fost declarate disponibile de către autoritățile locale. Recent, Consiliul Local Municipal a atribuit câteva dintre aceste locuințe către 8 râmniceni. Între timp, unul dintre locuitorii aflați pe lista de repartizare s-a retras. Locuinţele sociale se repartizează de către consiliile locale pe baza unor criterii stabilite anual. Chiriașii au mai multe obligații, printre care să păstreze locuințele în stare normală de funcționare pe toată durata contractului de închiriere, să achite chiria la termenul prevăzut în contract și să păstreze curățenia.
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE RÂMNIC
INTERESAȚI DE CURSURI DE CALIFICARE
Interes major, la Râmnicu Sărat, pentru cursurile de calificare într-o meserie, printr-un program finanțat cu fonduri europene. Până acum, Primăria a primit peste 400 de dosare din partea râmnicenilor care vor să urmeze cursuri de specializare. Autoritățile locale cred că, în luna martie, vor demara cursurile cu primele grupe de participanți. La aceste cursuri de specializare se pot înscrie persoanele care au adresa de domiciliu în unul din cartierele mărginașe ale municipiul Râmnicu Sărat. În funcție de studii, participanții vor fi clasați în două grupuri. Râmnicenii pot obține informații suplimentare…
DetaliiVA ADMINISTRA PARCĂRILE ÎN CONTINUARE
Acvaterm Râmnicu Sărat va administra în continuare parcările de reședință din municipiul Râmnicu Sărat. Contractul de administrare pentru parcările din municipiu a fost prelungit de Consiliul Local, în cea mai recentă ședință. Consilierii locali au decis ca societatea să administreze parcările de domiciliu până la sfârșitul lunii decembrie a anului 2023. Societatea Acvaterm Râmnicu Sărat are în administrare parcările de reședință începând cu anul 2012, activitatea fiindu-i încredințată prin concesiune.
DetaliiVOR NOI PERFORMANȚE
Școala Gimnazială Nr. 1 din Râmnicu Sărat are, în continuare ambiții mari, privind performanțele școlare. Noua echipă managerială își dorește promovarea unui învățământ de calitate și rezultate școlare cât mai bune, astfel încât unitatea de învățământ să se mențină în topul școlilor buzoiene. În următorii patru ani, Școala Gimnazială Nr. 1 din Râmnicu Sărat va fi condusă de profesorul Nicoleta Manolache, în calitate de director, și Petcu Enescu, în calitate de director adjunct. Acesta din urmă este în prezent profesor în cadrul Liceului Teoretic ,,Ștefan cel Mare” din Râmnicu Sărat.
DetaliiPUTEȚI ADOPTA UN CÂINE!
Iubitorii de animale din Râmnicu Sărat pot adopta un câine de la Padocul din cadrul Administrației Domeniului Public. În prezent, în padocul de la ADP Râmnicu Sărat sunt cazați aproximativ 50 de câini fără stăpân. În ultimii ani, zeci de patrupede fără stăpân din Râmnicu Sărat au ajuns în adăposturi speciale din Germania. În continuare, reprezentanții ADP Râmnicu Sărat îi îndeamnă pe posesorii de animale să se înscrie pentru viitoarele acțiuni de sterilizare a patrupedelor. La sfârșitul lunii ianuarie, Administrația Domeniului Public a dat startul primei campanii gratuite de sterilizare a câinilor cu stăpân…
DetaliiCONCURS PENTRU POSTUL DE DIRECTOR
Postul de manager al Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat este scos la concurs, în această primăvară. Concursul este organizat pentru că mandatul fostului director Violeta Vîlcu era expirat. Recent, Consiliul Local Municipal a aprobat regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, dar și proprii reprezentanți în comisia de concurs și în comisia de soluționare a contestațiilor. Candidații își pot depune proiectele de management până pe 10 martie, iar în perioada 23-28 martie va avea loc evaluarea acestora și comunicarea rezultatelor. Susținerea proiectelor, în cadrul unui interviu înregistrat audio, va…
DetaliiSE MAI PRIMESC CERERI PENTRU AJUTORUL DE ÎNCĂLZIRE
Râmnicenii pot depune în continuare actele în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței, dar vor primi bani doar pentru perioada care a mai rămas din acest sezon rece. În luna ianuarie, Direcția de Asistență Socială a mai primit 4 cereri pentru acordarea ajutorului la încălzirea cu gaze naturale și 23 de cereri pentru încălzirea locuinței cu lemne. Pensionarii nu trebuie să își facă griji în privința acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Majorările de pensii și sumele cu caracter social acordate în luna ianuarie nu sunt luate în calcul la plata…
DetaliiOBIECTIVE PENTRU CREȘTEREA PERFORMANȚEI
Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” din Râmnicu Sărat dorește să devină în următorii ani un reper educațional important la nivelul comunității locale. Conducerea unității de învățământ și-a propus să continue proiectele educaționale demarate în mandatul anterior și să obțină performanțe școlare cât mai bune. O altă prioritate a cadrelor didactice de la Liceul din Rm Sărat vizează dezvoltarea personală a tinerilor. Liceul Teoretic ,,Ștefan cel Mare” derulează, în prezent, mai multe proiecte educaționale. În urma unui proiect Erasmus Plus, profesorii vor să crească nivelul de atractivitate și implicare a elevilor…
DetaliiDEZBATERI APRINSE
Dezbateri aprinse în cadrul primei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat din acest an. Subiectul l-a reprezentat finanțarea unităților de învățământ din oraș. Controversele au plecat de la o postare făcută pe pagina unei rețele de socializare de către Marius Cernea, consilier local PNL. Liberalul a criticat modul în care a fost proiectat bugetul local și a dat ca exemplu Școala Gimnazială Nr. 1, cea mai mare școală din oraș, care a primit de la bugetul local, pentru cheltuieli de funcționare, doar 1.000 lei. De asemenea, Marius Cernea…
DetaliiVÂNT CU PROBLEME
Vântul puternic a creat mari probleme, noaptea trecută, la Râmnicu Sărat. Ieri seară, angajații Administrației Domeniului Public au intervenit pe Șoseaua Puiești, pentru a îndepărat un plop căzut pe carosabil. Autoritățile locale spun că au monitorizat cu atenție situația, iar echipele ADP s-au aflat în permanență pe teren. Și în această dimineață, echipele Administrație Domeniului Public au intervenit în oraș, pentru a îndepărta crengile căzute pe carosabil sau în parcuri. Astăzi, în intervalul orar 10:20- 14:00, zona Râmnicu Sărat s-a aflat sub cod galben de vânt puternic.
Detalii