Ordonanța de austeritate a Guvernului va paraliza activitatea mai multor instituții publice și va afecta serios planurile primăriilor. Este opinia prefectului județului Buzău, Liliana Sbârnea, care consideră că acest act legislativ încalcă principiul autonomiei administrative locale. Sunt nouă tipuri de cheltuieli pe care primarii și șefii de Consilii Județene nu le mai pot efectua în ultimele trei luni din an: de la reparații curente, consultanță și expertiză, până la cofinanțarea unor proiecte. Mai mult, noua ordonanță pune în pericol activităţi importante ale autorităților locale. Printre acestea se numără și încheierea…
DetaliiCategorie: INFORMAȚIA DE RÂMNIC
UN NOU REGULAMENT PENTRU PARCĂRILE DE REȘEDINȚĂ
Administrația din Râmnicu Sărat are în vedere realizarea unui nou Regulament de organizare și funcționare a parcărilor de reședință din municipiu. Cu această ocazie, autoritățile îi invită pe cetățeni la o dezbatere publică, în cadrul căreia își pot exprima opiniile privind modul în care vor fi administrate parcările, dar și în privința modului în care vor fi atribuite și licitate, pe viitor, locurile de parcare de reședință. Reprezentanții Primăriei consideră că se impun unele modificări în cadrul actualului regulament, pentru că în ultimii ani, numărul autoturismelor a crescut foarte mult…
DetaliiINIȚIATIVE ÎN SPRIJINUL LECTURII ȘI EDUCAȚIEI
Continuă activitățile cultural-literare, la Biblioteca Municipală ”Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat. Clubul de lectură destinat copiilor, dar și cel al seniorilor, lansările de carte, atelierele creative, conferințele și plimbările itinerante sunt doar câteva dintre inițiativele concepute pentru a sprijini lectura și educația. De asemenea, instituția valorifică patrimoniul cultural local și reprezintă un spațiu de socializare și dezbatere pentru comunitate. Biblioteca Municipală ”Corneliu Coposu” din Râmnicu Sărat este un ghid în lumea cunoașterii și încurajează publicul de toate vârstele să descopere noi informații prin intermediul activităților desfășurate. La bibliotecă vor avea…
DetaliiTAXĂ DE MEDIU LA RM. SĂRAT
Administrația din Râmnicu Sărat intenționează să instituie o taxă de mediu. Reprezentanții Primăriei afirmă că taxa de mediu va înlocui, de fapt, factura pe care râmnicenii o achită operatorului de salubrizare. Autoritățile consideră că introducerea acestei taxe conduce la o gestionare corectă și unitară a plății pentru salubrizare, la nivelul întregii localității. Proiectul privind întroducerea taxei de mediu va fi supus, în perioada următoare, dezbaterii publice, râmnicenii fiind invitați să-și prezinte opiniile cu privire la propunerea autorităților.
DetaliiAU ,,FURAT” STARTUL
Buzoienii s-au grăbit să se imunizeze împotriva gripei, speriați de răcirea bruscă a vremii, dar și de valul de viroze și pneumonii. De teamă să nu ajungă pe patul de spital, mulți au preferat déjà să se vaccineze împotriva gripei, fără a mai aștepta debutul campaniei naționale de imunizare. Buzoienii au ales, în mare parte, să se imunizeze la medicul de familie. 2025 este al treilea an când se aplică noua procedură de vaccinare împotriva gripei. Dozele de vaccin nu mai ajung în cabinetele medicilor de familie, ci sunt ridicate…
DetaliiZI DE MARE SĂRBĂTOARE
În fiecare an, pe 14 octombrie, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, una dintre cele mai iubite și mai respectate sfinte din calendarul creștin-ortodox. Este un moment de adâncă emoție și pentru sute de credincioși care vin, în fiecare an, la slujba de la Biserica Cuvioasa Parascheva din Rm Sărat. Oamenii s-au rugat și s-au închinat, astăzi, în speranța că vor primi vindecare sau ajutor în rezolvarea problemelor lor. Sfânta Parascheva este cunoscută pentru puterea ei de a vindeca boli și de a îndeplini dorințe.…
DetaliiȘI-AU DEMONSTRAT EFICIENȚA
De când circulă pe străzile din municipiul Râmnicu Sărat, autobuzele electrice și-au demonstrat din plin eficiența ecologică și economică. Conducerea societății de transport urban de călători precizeză că vehiculele au fost proiectate pentru a respecta toate normele de siguranță a călătorilor, dar și pentru a oferi un grad de confort cât mai sporit al călătoriei. Autobuzele electrice sunt utilizate zilnic pe traseele din municipiul Râmnicu Sărat. Conducerea TUC Râmnicu Sărat a implementat și sistemul de e-ticketing, cu scopul de a monitoriza sistemul de transportul public de călători și a îmbunătăți…
DetaliiSE SIMT ÎNȘELAȚI
Sunt multe nemulțumiri la Râmnicu Sărat din cauza unui operator de servicii de telecomunicații care, spun oamenii, i-ar fi păcălit. Mai mulți râmniceni spun că au fost înșelați de un operator de servicii de telecomunicații. Oamenii susțin că li s-ar fi promis servicii de calitate și prețuri scăzute, numai că au avut parte de altceva. Domnul Ionuț susține că a fost atras de oferta operatorului, dar în prima lună, s-a trezit cu o factură mult mai mare comparativ cu prețul promis la instalarea serviciilor. Bărbatul spune că a solicitat să…
DetaliiLUCRĂRI SISTATE
Lucrările de modernizare a Drumului Național 2, pe tronsonul care traversează municipiul Rm. Sărat, au fost sistate, însă autoritățile locale speră ca ele să poată continua. Reprezentanții Primăriei Râmnicu Sărat se așteaptă ca investiția derulată prin proiectul ”Anghel Saligny” să se deruleze în continuare, având în vedere că este necesară, nu doar pentru locuitorii municipiului, ci și pentru toți cei care tranzitează Drumul Național 2 E85. Lucrările de modernizare pe tronsonul de pe DN 2 E 85, care tranzitează municipiul Râmnicu Sărat, finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”,…
DetaliiECHIPA DE OINĂ A CSM RM SĂRAT BIFEAZĂ ÎNCĂ O PERFORMANȚĂ
O nouă performanță notabilă a echipei masculine de oină de la CSM Râmnicu Sărat. Echipa buzoiană a obținut locul al treilea la Cupa Federației, competiție desfășurată la Buftea, sub egida Federației Române de Oină, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și autoritățile din Buftea. La finalul acestui turneu, la care au participat cele mai puternice formații din țară, CSM s-a clasat pe locul 3, după ACS Frontiera Tomis Constanța și CS Victoria Surdila Greci, singurele formații care i-au învins pe râmniceni. Medalia de bronz obținută la Cupa Federației este…
Detalii