SECȚII ANIMATE, ȘI DUPĂ-AMIAZĂ

Secțiile de votare din mediul rural au fost animate chiar si după orele prânzului. În comuna Vadu Pașii, alegătorii spun că au venit la urne în a doua parte a zilei pentru că, dimineață, au avut de rezolvat alte treburi. Cu toate acestea, au ținut neapărat să își exercite dreptul la vot. Cu toții vor ca votul de astăzi să le aducă un trai mai bun, dar vin și cu câteva sugestii care ar putea să ducă la dezvoltarea județului Buzău. ,,Dreptatea” sau ,,cinstea” ar trebui – spun unii dintre…

Detalii

MOMENT SIMBOLIC, LA NOUL POD DE LA VADU PAȘII

Moment mult așteptat de către zeci de mii de locuitori din nord-estul județului. Pentru prima oară în ultimii 16 ani, râul Buzău a fost traversat, la Vadu Pașii, de un vehicul, pe noul pod rutier.  Muncitorii au ţinut să filmeze momentul simbolic în care un camion îngreunat cu materiale şi unelte a ajuns de pe un mal pe celălalt al podului. Constructorul este aproape gata cu lucrările în etapa hidroizloaţiilor la structura terasamentului de beton, aceasta fiind practic ultima etapă înaintea asfaltării. Conform noului  grafic asumat prin contractul de execuţie,…

Detalii