Decizie extremă luată la Spitalul Judeţean Buzău, din cauza avalanşei de bolnavi care se prezintă la unitatea medicală. Medicii au improvizat un triaj chiar la intrarea principală, în zona birourilor, pentru a-i ține la adăpost de frig și de ploaie și pe ceilalți pacienți care vin cu alte afecțiuni decât Covid-19. Îmbrăcați, cu fesuri pe cap, înveliți cu pături, unul lângă altul, bolnavii așteaptă să fie văzuți de medicul de gardă. Improvizarea sălii de triaj pe hol a fost singura soluție găsită de conducerea Spitalului Județean pentru ca bolnavii care…
DetaliiEtichetă: triaj
VIZITĂ FULGER
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a fost, ieri, în a doua zi de Paşte, într-o vizită fulger la Spitalul Judeţean de Urgență Buzău. Înainte de a intra în unitatea medicală, ministrul a trecut prin triajul necesar. Tătaru nu a stat decât câteva minute în curtea spitalului, acolo unde a verificat containerele de triaj în care se aflau câțiva pacienți, a intrat apoi în Unitatea de Primiri Urgențe, unde s-a declarat mulțumit că toată lumea își făcea treaba și avea echipamente de protecție. NELU TĂTARU, Ministrul Sănătății – “La Buzău am văzut…
Detalii