Au consumat bauturi alcoolice, au deranjat linistea si ordinea publica si au incendiat materiale lemnoase. Este isprava unui grup de tineri, care în noaptea de 9 iunie, după ce au consumat alcool și au deranjat linistea locatarilor din cartierul Piata Halelor, au incendiat un trunchi de copac, dar si alte materiale lemnoase. Poliția Locală Râmnicu Sărat a aflat dimineață de fapta celor cinci tineri, în urma unor postări aparute in spatiul public prin intermediul retelei de socializare. Polițiștii locali au fost acuzați de cetățenii din zonă că nu au intervenit…
DetaliiEtichetă: tineri
EDUCAȚIA TINERILOR, PRIORITARĂ
Educația tinerilor este prioritară pentru autoritățile locale din Rm. Sărat. Acesta este și motivul pentru care reprezentanți ai Primăriei și ai unităților de învățământ au discutat ieri despre implementarea Strategiei de Tineret a municipiului Râmnicu Sărat. Reprezentanții Primăriei Rm Sărat sunt convinți că educația are un rol extrem de important într-o societate, așa cum rolul cadrelor didactice este determinant în dezvoltarea și evoluția elevilor. Autoritățile din Rm Sărat au organizat, în ultima perioadă, mai multe întâlniri cu reprezentanții unitităților de învățământ, în cadrul cărora au abordat teme ce vizează educația…
DetaliiLOCUINȚE A.N.L. PENTRU TINERI
11 familii din municipiul Rm. Sărat vor primi, în curand, locuințe de tip ANL. Beneficiarii s-au aflat de multă vreme pe lista de așteptare pentru acordarea unei locuințe din fondul locativ al orașului. Oamenii vor primi cheia de la noua locuință după următoarea ședință a Consiliului Local Municipal, atunci când se vor aproba și repartizările. Deși numărul râmnicenilor fără casă, care au solicitat Primăriei acordarea unei locuințe sociale sau de tip ANL, este mult mai mare, autoritățile nu pot onora toate cererile. Un motiv îl reprezintă și criteriile de care…
DetaliiMAI MULTĂ IMPLICARE A ELEVILOR
Autoritățile din Rm. Sărat cred că implicarea tinerilor în viața și problemele comunității reprezintă un prim pas important pentru transformarea municipiului într-un oraș cu adevărat european. Este concluzia întâlnirii de astăzi a reprezentanților Primăriei Rm. Sărat cu directorii unităților de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat bugetul din acest an, situația pandemică înregistrată la nivelul unităților de învățământ și implicarea elevilor în viața comunității. Autoritățile din Rm. Sărat cred că sensibilizarea și implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor ce afectează mediul pot fi soluții reale pentru dezvoltarea unui oraș european. Reprezentanții…
DetaliiCERERI PENTRU LOCUINȚE
Zeci de râmniceni fără un acoperiș deasupra capului solicită Primăriei acordarea unei locuinte sociale sau de tip ANL. Autoritatile nu pot onora însă toate solicitarile, fie din cauza lipsei unor astfel de locuințe în municipiu, fie din cauză că unii solicitanți nu îndeplinesc criteriile stabile pentru acordarea imobilelor. Pentru unii dintre ei există însă speranțe: fie materiualizarea noului proiect de construire a unor locuințe de tip ANL, fie reabilitarea unor imobile care fac parte din fondul locativ, distruse de foștii chiriasi, motiv pentru care au și fost evacuați. Autoritățile din…
DetaliiSPRIJIN PENTRU TINERII CARE PĂRĂSESC ORFELINATELE
Tinerii buzoieni care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție a copilului vor fi sprijiniți să se integreze mai ușor în societate. Este vorba de un proiect de integrare socială, cu fonduri europene, întocmit de către specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău. Potrivit proiectului, tinerii din județ cu vârsta peste 18 ani, care părăsesc sistemul de protecție socială, vor fi ajutați financiar să își continue studiile, să găsească mai ușor un loc de muncă sau să aibă acces la servicii medicale. Contractul de finanțare cu bani europeni urmează…
DetaliiNOI RECRUȚI AI JOCURILOR DE NOROC
Patima păcănelelor şi jocurilor de noroc pare că nu mai are limite, nici de vârstă, nici în comportamentul celor căzuţi pradă mirajului unor câştiguri rapide. Din păcate, în astfel de agenţii au acces şi minorii. O înregistrare făcută zilele trecute de un părinte din Buzău, cu telefonul mobil, surprinde doi adolescenţi care îşi încearcă norocul la păcănele, într-o agenţie din localitatea Cândeşti. Din discuţiile surprinse în filmare reiese că cei doi clienţi sunt minori şi că nu ar fi la prima vizită în „cazinoul” rural. Părintele care a realizat filmul…
DetaliiAGLOMERAȚIE PE ULTIMA SUTĂ DE METRI
Aglomeratie, in aceasta seara, la sectiile de votare din Rm. Sarat. Persoane de toate varstele au ales sa mearga la urne pe ultima suta de metri. La Secția Nr. 94 din cadrul Scolii Gimnaziale Nr. 6, scrutinul s-a desfasurat fara incidente. Potrivit presedintei Sectiei de Votare Nr. 94, alegatorii au venit la urne, in numar mare încă de la primele ore ale zilei. Ramnicenii spun că au vrut neapărat să-și exprime opțiunea politică. Printre alegatori s-au aflat si tineri care au votat pentru prima data. La ora 18.00, in municipiul…
Detalii