SCM Gloria Buzău își schimbă, aproape în totalitate, echipa. Nu mai puțin de 7 handbaliste vor pleca de la clubul buzoian, în locul lor urmând a fi aduse alte jucătoare. Prima pe lista plecărilor este Marta Batinovic, una dintre cele mai apreciate sportive ale Gloriei, în ultimele două sezoane. Ea s-a înțeles deja cu CSM Măgura Cisnădie. Pentru portărița cu origini croate, va fi al treilea stagiu românesc, după experiențele de la Buzău și Râmnicu Vâlcea. La Râmnicu Vâlcea va pleca celălalt portar al Gloriei, Raluca Kelemen. Tânăra de 24 de…
DetaliiEtichetă: scm gloria buzau
DIN NOU, ÎN CUPELE EUROPENE!
Handbalistele de la SCM Gloria Buzău vor juca, din nou, în cupele europene! Aceasta după ce Federația europeană de Handbal a acordat un wild-card vicecampioanei României, CSM Bucureşti, pentru participarea în sezonul viitor al Ligii Campionilor la handbal feminin. Bucureştencele eliberează, astfel, un loc în Liga Europeană, de care va beneficia echipa buzoiană, locul 5 în Liga Naţională sezonul trecut, o poziţie, iniţial, în afara cupelor europene. România are alocate în această competiţie trei locuri, iar SCM Gloria Buzău se va alătura fetelor de la SCM Rm. Vâlcea şi Măgura…
DetaliiSPERANȚE PENTRU CUPELE EUROPENE
SCM Gloria Buzău a terminat campionatul cu o victorie la scor și speră la o nouă participare în cupele europene. Echipa buzoiană s-a impus cu 37-28, duminică după-amiază, la Sala Sporturilor, împotriva penultimei clasate, Ştiinţa Bucureşti, formaţie retrogradată direct în liga secundă, în ultima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin. Gloria a încheiat pe locul 5 şi aşteaptă acum să vadă distribuirea locurilor în viitoarea ediţie a cupelor europene. Rapid Bucureşti este noua campioană a României, după victoria obţinută la Rm. Vâlcea, 35-27, titlu care ajunge în Giuleşti după…
DetaliiDOUĂ MEDALII DE AUR
Rezultate remarcabile obținute de sportivii de la SCM Gloria Buzău, la Campionatul Național individual de tenis de masă pentru seniori, masculin și feminin. Competiția a avut loc la Sala Polivalentă din București, în perioada 15-17 aprilie, și a strâns la start cei mai valoroși jucători din țară. Cea mai importantă medalie a fost obținută de Rareș Sipos. Sportivul de la SCM Gloria Buzău a câștigat titlul de campion național în proba de simplu masculin, după ce a trecut în finală de Hunor Szocs de la Steaua București. În semifinale, Rareș…
DetaliiVICTORIE PENTRU CUPELE EUROPENE
Succes pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău, în etapa a 22-a a Ligii Naționale. Echipa buzoiană a dispus, miercuri seară, la Sala Sporturilor, de CSM Slatina, cu scorul de 26-20 (la pauză 12-10), într-un meci dominat de la început până la final. Grație victoriei, formația antrenată de Adrian Chiruț a urcat pe locul 5 în clasamentul Ligii Florilor. Succesul de miercuri este cu atât mai important cu cât SCM Gloria Buzău se află, din nou, pe un culoar foarte bun în drumul spre Europa. Între timp, campionatul se întrerupe…
DetaliiAU PIERDUT O JUCĂTOARE
SCM Gloria Buzău a pierdut o jucătoare, care se anunța o mare speranță a handbalului românesc. Raluca Petruș s-a despărțit de echipa buzoiană, urmând să evolueze pentru un an și jumătate la Minaur Baia Mare. Mutarea Ralucăi Petruș s-a realizat în ultima zi de transferuri la cererea expresă a jucătoarei și a părinților acesteia. Interul dreapta a găsit înțelegere din partea oficialilor clubului buzoian, mai ales în contextul în care ajunsese deja la un acord cu Minaur. Ea este unul dintre puținele transferuri realizate în intersezon, mai ales în peisajul…
DetaliiDEMIS DUPĂ EȘEC
Tehnicianul echipei de handbal feminin SCM Gloria Buzău, Aurelian Roșca, a fost demis de conducerea clubului după eșecul neașteptat din weekend, scor 21-23, în fața codașei CS Mioveni. Dacă nu va numi un nou antrenor principal până sâmbătă, în deplasarea de la Zalău, SCM Gloria va fi condusă de pe bancă de către secundul Romeo Ilie. Fostul selecționer al naționalei feminine de handbal a stat pe banca echipei din Buzău timp de 6 luni. Cu Aurelian Roșca în postura de antrenor principal, SCM Gloria Buzău a fost revelația anului trecut…
DetaliiDEBUT CU STÂNGUL
Început de an cu stângul pentru handbalistele de la SCM Gloria Buzău! Sâmbătă seară, la reluarea campionatului, într-un meci contând pentru etapa a 10-a a Ligii Naţionale, echipa buzoiană a primit, la Sala Sporturilor, vizita uneia dintre codaşele clasamentului, Dacia Mioveni. Favorită certă înaintea jocului, Gloria a dezamăgit cumplit, în urma uneia dintre cele mai șterse evoluții din ultima perioadă. Jucătoarele din Mioveni au simţit ziua extrem de slabă a handbalistelor lui Aurelian Roşca, depăşite constant în apărare şi cu un atac total lipsit de inspiraţie şi au plecat cu…
DetaliiPERFORMANȚĂ RĂSPLĂTITĂ
Primăria Buzău a premiat, ieri, echipa feminină de handbal SCM Gloria Buzău, care s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în cupele europene! Handbalistele de la Gloria au venit la Palatul Comunal direct de la Bucureşti, unde au jucat ultimul meci al sezonului. Jucătoarele au fost așteptate de conducerea Primăriei, dar şi de câteva zeci de suporteri. Handbalistele echipei buzoiene au primit din partea autorităţilor şi a conducerii clubului flori şi obiecte promoţionale. SCM Gloria Buzău s-a calificat pe locul 4 în Liga Florilor şi va intra la barajul pentru…
Detalii