TRAFIC ALTERNATIV, PE PODUL MĂRĂCINENI

Atenție, șoferi! Pentru o perioadă de 5 zile, traficul pe podul de la Mărăcineni se va desfășura alternativ. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău anunță că, începând de marți, 25 iunie,  se vor efectua lucrări de întreținere pe podul de la Mărăcineni, pe sensul de mers Râmnicu Sărat-Buzău. Pentru a minimiza impactul asupra traficului rutier, lucrările se vor efectua pe timpul nopții, în intervalul orar 19:00-06:00. Circulația va fi restricționată, dar fără închiderea completă a traficului. În perioada celor 5 zile în care se vor desfășura aceste lucrări, șoferii…

Detalii

OPERAȚIUNE INEDITĂ A POMPIERILOR

Misiune inedită a pompierilor buzoieni. Ei au intervenit ca să salveze trei vaci, care au fost la un pas să moară în aluviunile de pe malul râului Buzău, sufocate în noroiul adus de aluviuni. Niciunul dintre cei doi văcari nu avea telefon, însă un pescar aflat în zonă a văzut toată scena și a sunat la 112. Incidentul s-a produs la aproximativ 500 de metri în aval de podul de la Mărăcineni. Pompierii au scos vacile una după alta, într-un interval de o jumătate de oră. Orice întârziere se putea…

Detalii

ȘOFER BEAT, PEDEPSIT DE ALȚI CONDUCĂTORI

Scene șocante provocate de un buzoian, de 55 de ani, în municipiul Buzău. Acesta s-a urcat la volan, deși era băut bine, și a avariat două mașini, una în sensul giratoriu din zona Orizont, iar cealaltă, într-o benzinărie, unde oprise pentru a se împăca cu șoferul primei mașini acroșate. Bărbatul a vrut să fugă, însă a fost urmărit și prins de șoferii păgubiți, de la care a primit o corecție greu de uitat. Când s-a văzut înconjurat de mai mulți martori, șoferul de 55 de ani, care se știa și băut,…

Detalii